Cerere de împrumut, onorată cu pumni și bâte în mijlocul străzii

Cerere de împrumut, onorată cu pumni și bâte în mijlocul străzii
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Chestiunile financiare se rezolvă într-un stil cu totul aparte între indivizii cu nivel redus de toleranță. O bătaie generală s-a iscat luni seară, în plină stradă, între două grupuri, mai multe echipaje de jandarmi, mascați și poliție fiind direcționate la fața locului pentru a ține lucrurile sub control. Totul pentru că doi bărbați ar fi avut o dispută inițială de la o sumă de bani. Unul i-ar fi cerut celuilalt un împrumut, acela ar fi refuzat să îi dea și de aici a degenerat cearta în bătaie.

”În jurul orei 19,40, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 1 Poliție Galați a fost direcționat de către Dispeceratul secției de poliție la intersecția străzilor Tecuci și Alexandru Cernat, întrucât o persoană a sesizat un scandal la numărul unic de urgență 112. Ajunși la fața locului, jandarmii au aplanat imediat conflictul și au trecut la identificarea persoanelor care au provocat scandalul. În urma verificărilor făcute, jandarmii au stabilit că scandalul a pornit de la o neînțelegere mai veche între patru bărbați, cu vârste între 29 și 43 de ani, în urma căreia s-a iscat un conflict spontan”, au comunicat reprezentanții Jandarmeriei Galați.

Cei care au provocat scandalul care a necesitat o mobilizare atât de mare de forțe au fost amendați, valoarea totală a sancțiunilor primite pentru provocarea și participarea la scandal în locuri publice, proferarea de injurii, expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice fiind de aproape 3.000 de lei. 

Citit 3426 ori Ultima modificare Marți, 17 Octombrie 2023 15:05

3 comentarii

  • postat de caraliu
    Miercuri, 18 Octombrie 2023 04:46
    86.124.202.***
    rasul curcilor... atata deranj pentru 3000 de lei... ha ha ha
    1
    6
  • postat de Plătitor
    Marți, 17 Octombrie 2023 21:33
    51.179.41.***
    Îmi dau seama ce tip de cetățeni locuiesc în zona. Sunt dintr-aia pe care anaful nu îi întreabă niciodată de sănătate, pe care nu ii execută pentru 2 lei.
    0
    13
  • postat de Gigel
    Marți, 17 Octombrie 2023 15:37
    93.122.249.***
    Boschetareala.
    1
    31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.