Interzis prin ordin judecătoresc, liber să-și amenințe soția

Interzis prin ordin judecătoresc, liber să-și amenințe soția
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Un gălățean de 44 de ani, în privința căruia atât poliția cât și o instanță judecătorească au apreciat că prezintă pericol ridicat pentru familie, a beneficiat de o nesperată bunăvoință din partea unui procuror în fața căruia a ajuns după repetate acte de violență.

Individul a fost reclamat de soția sa, cu 11 ani mai tânără, la jumătatea lunii septembrie. Un echipaj de la Secția 3 a ajuns de urgență la ușa femeii care susținea că soțul, cu care era în conflict, îi trimitea mesaje de amenințare cu moartea, motiv pentru care agenții au emis pe loc un ordin de protecție provizoriu, ce avea să fie confirmat, câteva zile mai târziu, de Judecătoria Galați. Instanța a stabilit reguli clare pentru bărbatul care era deja cercetat penal pentru amenințare. Potrivit acestora, soțul violent nu mai avea voie să se apropie de casă, soție și de cei doi copii minori timp de jumătate de an.

”Bărbatul nu a respectat obligațiile pe care le avea și le-a încălcat de cinci ori, în perioada 30 septembrie – 5 octombrie, de fiecare dată fiind întocmite dosare penale pentru infracțiunea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

După reunirea cauzelor penale și după probatoriul administrat, la data de 17 octombrie, față de bărbatul de 44 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați. Cu toate probele și dosarele penale, procurorul de caz a apreciat că suspectul adus în fața sa sub escortă nu prezintă pericol social și că ar putea fi cercetat în libertate, doar sub măsura unui control judiciar emis pentru următoarele 60 de zile.

Citit 1721 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Octombrie 2023 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.