Victor Cilincă devine trofeu la "ActFest"

Victor Cilincă devine trofeu la "ActFest"
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

"Marele Premiu «Victor Cilincă»" este numele pe care îl va purta cel mai important trofeu care va fi acordat în cadrul Festivalului Naţional Studenţesc de Teatru Contemporan "ActFest", organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi, în perioada 27-28 octombrie 2023. Despre programul acestui festival, ajuns la ediția a X-a, ați putut citi deja în ediția de ieri a cotidianului "Viața liberă".

"La ediţiile anterioare, am fost onoraţi să îl avem în juriul «ActFest» pe scriitorul, jurnalistul, pasionatul de istorie şi omul de cultură Victor Cilincă, de aceea, la ediţie aniversară, acordăm Marele Premiu al Festivalului «ActFest», ediţia a X-a, Trofeul «Victor Cilincă»”, transmit organizatorii, într-un comunicat de presă. Prin această inițiativă, Victor Cilincă, plecat prematur dintre noi în ianuarie 2023, va rămâne în memoria festivalului.

La această ediție juriul va fi format din: Nicolae Mantu - dirijor, coordonator compartiment Revistă la Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard", Vlad Vasiliu - actor, fost director al Teatrului Dramatic "Fani Tardini" și Angela Ribinciuc - jurnalist, scriitor, specialist în comunicare la Cancelaria Senatului Universității "Dunărea de Jos".

"ActFest" se desfaşoară pe categoriile "Amatori" şi "Şcoli de teatru", cu următoarele secţiuni: INTERPRETARE - monolog, piesă de teatru, scenetă; CREAŢIE - texte scrise de studenţi (piesă de teatru, scenetă, monolog) prezentate în concurs sub formă de spectacol.

La această ediție participă: din Brașov - Teatrul Studenţesc "Bacteria H"; din București - Teatrul Studențesc "Podul"; din Cluj-Napoca - Teatrul "Stop-Cadru"; din Galaţi - Teatrul studențesc "De ce ficatul?", JoY ART Theatre Junior și Centrul Cultural "Dunărea de Jos". Reprezentațiile vor avea loc în sala de spectacole şi în sala studio a Casei de Cultură a Studenţilor Galați. Intrarea este liberă.

Citit 982 ori Ultima modificare Joi, 26 Octombrie 2023 10:06

2 comentarii

  • postat de Gălățean
    Joi, 26 Octombrie 2023 18:12
    89.136.185.***
    O recunoaștere binemeritată a valorii MARELUI VICTOR CILINCĂ. Felicitări celor care au gândit și celor care au decis asta.
    2
    5
  • postat de Roman
    Joi, 26 Octombrie 2023 14:19
    5.13.208.***
    Victor Cilincă, plecat prematur dintre noi,asa este.Dar cine la cunoscut stie ca Victor a fost la propriu o poveste inca din tinerete.Putini ii cunosc viata.
    2
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.