Primul episod sever de iarnă a lovit cu furie Galațiul. Drumuri blocate, copaci căzuţi, pene de curent și școli închise (FOTO și VIDEO)
Foto: Foto/Video: Florin Matei, Sz.E.Kely

Primul episod sever de iarnă a lovit cu furie Galațiul. Drumuri blocate, copaci căzuţi, pene de curent și școli închise (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Codul portocaliu, anunțat de vineri, 24 noiembrie, pentru partea de sud-est a țării, s-a transformat în "roșu" duminică dimineață, când inclusiv peste Galați a nins abundent, iar vântul a bătut chiar și cu 100 de kilometri pe oră. Zeci de localități au rămas fără curent, drumurile naționale au fost închise circulației, sute de arbori s-au rupt și mai multe trenuri au fost anulate. Gălățenii din judeţ cu probleme medicale au fost ajutați numai după intervenția șenilatelor, pentru că localitățile în care se aflau erau izolate din cauza nămeților.

Oricât de bine s-ar fi pregătit autoritățile pentru primul episod de iarnă severă, anunțat de săptămâna trecută pentru Galați, evoluția condițiilor meteo a dat peste cap pronosticurile și a scos, din nou, la iveală, "restanțele" administrației privind gestionarea anumitor probleme edilitare, dar și inconștiența unor oameni care nu au ținut cont de avertizări și au plecat la drum în plin viscol.

Faptul că anunțatul Cod portocaliu, devenit "roșu" în cursul dimineții, a picat într-o zi de weekend i-a făcut pe mulți să ignore avertismentele și să își urmeze planurile, chiar dacă acestea nu erau urgente. Așa se face că, și după ora 10,30, când a fost anunțată închiderea drumurilor naționale cel puțin până la expirarea Codului roșu, la ora 16,00, la ieșirile din municipiu către principalele drumuri naționale s-au format cozi de mașini. Măsura, luată tocmai pentru a nu se crea blocaje în trafic și a permite intervenția utilajelor sau a echipajelor de urgență, s-a dovedit astfel inutilă pentru mulți, care s-au trezit blocați în trafic ori, și mai rău, în plin câmp, cum s-a întâmplat în zona Vârlezi - Crăiești.

Utilajele CJ au făcut față cu greu zăpezii

Pe lângă utilajele pe care fiecare primărie din județ a trebuit să le mobilizeze pentru curățarea drumurilor și căilor principale de acces, Consiliul Județean a trebuit să asigure intervenția pe rețeaua de drumuri județene din nord. 16 angajați de la Drumuri și zece utilaje de curățare și împrăștiere a materialului antiderapant au fost trimise la Nicorești, Ghidigeni, Țepu, Cerțești, Tg. Bujor, Băneasa, Berești, Vârlezi sau Cudalbi. Intervențiile au fost îngreunate de viscol, dar și de faptul că mulți șoferi s-au încăpățânat să plece la drum, în ciuda avertismentelor care recomandau amânarea deplasărilor fără caracter urgent.

Zeci de localități fără curent

Circa 50 de localități nu aveau curent electric după prânz, după ce peste 430 de puncte de transformare au fost afectate de viscol și de căderile masive de zăpadă. Peste 35.000 de oameni erau afectați de lipsa energiei electrice, toate problemele raportate de autorități fiind înregistrate în mediul rural. Conform Prefecturii Galați, printre localitățile în care nu a fost posibilă alimentarea cu energie electrică s-au numărat Tămăoani, Frumușița, Ijdileni, Stoicani, Rogojeni, Șovârca, Foltești, Scânteiești, Fântânele, Matca, Corod, Cernicari, Ciorăști, Boaghia, Priponești, Gohor, Pechea, Cișmele, Independența, Braniștea, Vasile Alecsandri, Șerbești, Șendreni, Cuca, Plevna, Pechea, Călmățui, Salcia, Vânători, Tulucești, Tătarca, Șivița, Căușești, Fundeanu, Adam, Nicopole, Băneasa, Moscu, Târgu Bujor, Balintești, Jorăști și Zărnești.

Apeluri disperate la 112

Gălățenii care s-au lovit de probleme medicale sau de situații neplăcute legate de copaci căzuți peste case, mașini sau cabluri electrice au înroșit firul la 112. Duminică după-amiază, peste o sută de apeluri care semnalau numai cazuri de copaci rupți se acumulaseră în dispecerat, la acestea adăugându-se solicitările medicale. Printre cei pentru care s-a cerut ajutor de urgență s-au numărat un adult cu o fractură, din Bălășești, și un copil care manifesta vărsături violente, la Smulți. Pentru ambele cazuri au fost trimise vehicule șenilate, care i-au preluat și transportat ulterior la spital, pentru îngrijiri medicale.

Codul roșu a închis școlile

Elevii din județul Galați nu vor merge la școală luni, 27 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CJSU care a avut loc duminică și în care s-a stabilit să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați. Orele vor fi recuperate în funcție de cum va stabili Inspectoratul Școlar Județean.

Copacii au căzut pe viscol ca popicele

Dacă la capitolul curățat străzi municipalitatea s-a pregătit cu 70 de utilaje pentru intervenție, amplasate în mai multe zone ale orașului încă de sâmbătă seară, nu la fel de pregătiți au fost administratorii domeniului public în privința gestionării copacilor, care au căzut ca popicele sub forța vântului și a greutății zăpezii. Peste mașini, imobile și pe carosabil, blocând străzi și căi de acces, arborii, mulți dintre ei netoaletați la timp, le-au dat de furcă gălățenilor care s-au trezit cu pagube importante, dar și echipelor de intervenție, care cu greu au apucat să facă față solicitărilor care, în jurul prânzului, depășiseră o sută.

Foto/Video: Florin Matei, Sz.E.Kely

Probleme s-au înregistrat în mai toate zonele din oraș, primii copaci căzând peste clădiri și mașini parcate în Micro 17 și I.C. Frimu. Potrivit Primăriei Galați, în ciuda viscolului care a plasat județul sub Cod roșu timp de șase ore, utilajele de intervenție pentru curățarea și degajarea drumurilor principale din oraș au acționat continuu. Au fost folosite sărărițe, tractoare cu lamă și perie, buldoexcavatoare, pe stoc existând și 2.000 de tone de sare.

Video: Florin Matei

Media

Citit 5819 ori Ultima modificare Luni, 27 Noiembrie 2023 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.