Ianuarie, luna în care nu vin facturile Electrica

Ianuarie, luna în care nu vin facturile Electrica
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Așa cum "Viața liberă" a anunțat la sfârșitul anului trecut, Electrica Furnizare a început o serie de optimizări complexe ale sistemelor informatice cu scopul îmbunătățirii serviciilor de care beneficiază clienții companiei. Lucrările sunt programate să se desfășoare pe întreaga durată a acestei luni, perioadă în care vor exista limitări în accesarea anumitor funcționalități utilizate de către clienți. De asemenea, facturile vor ajunge la clienți în a doua jumătate a lunii februarie.

Conform companiei, furnizarea de energie electrică sau gaze naturale (la clienții care au optat pentru acest serviciu) nu va fi afectată, iar modalitățile de contact disponibile în această perioadă vor fi cele prin call-center (0244 406 006 - apel taxabil, tarif normal, de luni până vineri, între orele 8:00-20:00) pentru informații privind relația cu furnizorul, punctele de relații cu clienții și adresa de e-mail menționată în cadrul facturii de energie. "În acest context, procesarea și soluționarea cererilor din partea clienților se vor desfășura în limitele de ordin tehnic generate de optimizarea sistemelor informatice", menționează Electrica Furnizare.

Clienții vor avea la dispoziție următoarele modalități de plată: internet banking; debit direct; aplicațiile Orange Money, mobilePay Wallet, 24Pay, Pago; automatele de plată StartPay; stațiile OMV/Petrom; serviciul Westaco Express; centrele de plăți un-doi Mobile Distribution; punctele de plată PayPoint; ghișeele, automatele bancare sau ATM-urile băncilor partenere.

În perioada optimizărilor de sistem, următoarele aplicații și funcționalități nu vor putea fi utilizate de către clienții companiei: MyElectrica - aplicație și portal; TelVerde (comunicare index autocitit); formularul unic de contact online; E-chat; plata în punctele de relații cu clienții (Info Kiosk/POS); serviciile din meniul interactiv Call-center (activare a opțiunii de apel la emiterea preavizului, informații despre intervalul de comunicare a indexului sau perioada de citire programată a contorului).

"Ca urmare a limitărilor temporare, factura de energie electrică sau gaze naturale va fi emisă și va ajunge la clienți la o altă dată decât cea obișnuită, respectiv în a doua parte a lunii februarie, iar termenul de plată se va raporta la momentul emiterii facturii", precizează Electrica Furnizare.

Citit 2724 ori Ultima modificare Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 11:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.