Caravana "Fără Bariere - Tot adevărul despre droguri" vine la Galaţi

Caravana "Fără Bariere - Tot adevărul despre droguri" vine la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Săptămâna viitoare ajunge la Galaţi Caravana ”Fără Bariere - Tot adevărul despre droguri”, menită să educe tinerii despre pericolele consumului de droguri. 

Luni, 8 aprilie 2024, de la ora 14,00, sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi, str. Ştiinţei nr. 115, va fi gazda unei întâlniri care îşi propune să conștientizeze și să educe privind prevenirea violenței, a consumului de droguri și să promoveze sănătatea mintală, prin interacţiunea directă cu studenţii. 

Campania, derulată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, într-un proiect finanţat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene în perioada martie - mai 2024, vrea să aducă publicul față în față cu foștii consumatori, cu specialiștii din domeniu și împreună să discute sincer ”Tot adevărul despre droguri”.

Organizatorii atrag atenţia că prima etapă a consumului de droguri vinde iluzia libertății dar, de fapt, te conduce către cele mai mari limitări, ajungând să îți fure totul: demnitatea, relațiile, visurile, emoțiile, dragostea și ani din viață.

Pe platforma www.farabariere.ro veți găsi resurse și informații esențiale, sfaturi și povești ale foștilor consumatori. Indiferent dacă sunteţi părinţi, profesori, tineri sau simpli cetățeni preocupaţi de siguranța și bunăstarea comunității, veţi avea parte de informații valoroase și instrumente importante pentru a acționa.

Caravana “Fără Bariere” va fi prezentă în 20 de orașe din țară. 

Citit 694 ori Ultima modificare Vineri, 05 Aprilie 2024 12:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.