Galaţiul, prin condeiul şi penelul copiilor. Concurs la Facultatea de Inginerie (FOTO)

Galaţiul, prin condeiul şi penelul copiilor. Concurs la Facultatea de Inginerie (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, prin Facultatea de Inginerie, alături de Inspectoratul Școlar Județean Galați, Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" și Asociația Absolvenților Facultății de Mecanică, acesta fiind şi sponsor, alături de Grande Gloria, au organizat pe 11 aprilie 2024, în Sala "Daniel Spoerri" din Corpul D al Facultății de Inginerie, festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului "Orașul văzut prin ochii mei", ediţia a II-a.

Desfăşurată sub egida Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, competiția a avut două secțiuni: cea de eseuri, intitulată "Puterea cuvântului", și cea de grafică/ desen, numită "O imagine cât o mie de cuvinte". Au participat 46 de elevi, din 12 instituţii de învăţământ din judeţul Galaţi şi de la Asociația Multifuncțională Filantropică "Sfȃntul Spiridon".

Lucrările au fost jurizate de conf. univ. dr. Liviu Adrian Sandu, prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, prof. Lucian Tacu, prof. Aurora Vlase, prof. dr. Lenuţa Pană şi lect. univ. dr. Daniela Bogdan. Câştigătorii sunt enumeraţi mai jos, la decernarea premiilor fiind prezentă şi dna inspector şcolar de limba română, Eleny Cojocaru.

Secţiunea "O imagine cât o mie de cuvinte"

Premiul I: "Extravaganță" - Giulia Andreea Sandu, clasa a IX-a A, Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" Galați, profesor coordonator Aurora Vlase

Premiul II: "Grădina viitorului" - Valentina Mihalachi, clasa a XI-a B, Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" Galați, profesor coordonator Alexandru-Claudiu Albert.

Premiul III: "Orașul văzut prin ochii mei" - Ștefania Stoiu, clasa a VI-a C, Şcoala Gimnazială Nr. 29 Galați, profesor coordonator Aurelian Micu.

Mențiuni: "Modernul" - Giulia Miruna Mihalache, clasa a XI-a B, Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" Galați, profesor coordonator Alexandru-Claudiu Albert; "Orașul ideal" - Maria Pintilie, clasa a IX-a D, Colegiul Național "Calistrat Hogaș" Tecuci, profesor coordonator Veronica-Daniela Trofin; "Eminescu’s Legacy Park" - Ioana-Miruna Vișan, Școala Gimnazială "Grigore Moisil" Galați, profesor coordonator Carmen Mihălceanu.

Mențiune specială: "Orașul văzut prin ochii mei" - Ianis Ion, Dragoş Cioina, Nicoleta Bobocină şi Marian Istoc, de la Asociația Multifuncțională Filantropică "Sfȃntul Spiridon", coordonaţi de asistent social Veronica Udreş.

Secţiunea "Puterea cuvântului"

Premiul I: Mara Ioana Zaharia (96,5 pct), Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Galați, profesor coordonator Daniela Angelica Nistor.

Premiul II: Gabriel Ghimpu (95 pct), Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Galați, profesor coordonator Mariana Constantin.

Premiul III: Alina Dorofte (85,5 pct), Liceul Teoretic "Marin Coman" Galați, profesor coordonator Andreea Ioan.

Mențiuni: David Cristian Popa (81,5 pct), Liceul "Marin Coman" Galați, profesor coordonator Andreea Ioan; Bianca Mihaela Dobrica (78 pct), Colegiul Național "Spiru Haret" Tecuci, profesor coordonator Camelia Codreanu; Nicoleta Gudana Darie (76,5 pct.), Colegiul Național "Spiru Haret" Tecuci, profesor coordonator Camelia Codreanu; Ilaria Bejan (71 pct), Colegiul Național "Calistrat Hogaș" Tecuci, profesor coordonator Veronica Trofin.

Citit 1798 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2024 09:30

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro