Prințul Paul, capturat într-o stațiune din Malta

Prințul Paul, capturat într-o stațiune din Malta
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Paul Phillipe al României a fost depistat într-o stațiune turistică din Malta, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro și HotNews.ro. Acesta era singur in resort.

El se află în fața poliției, iar faţă de acesta urmează a se derula procedurile specifice, incluzând procedurile de extrădare, au declarat surse judiciare pentru HotNews.ro.

Autoritățile române încearcă de peste trei ani să îl aducă în țară pe Paul Philippe al României, condamnat definitiv, în decembrie 2020, la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

Amintim că, în noiembrie anul trecut, Curtea de Apel din Paris a respins cererea autorităților de la București de aducere în România a lui Paul Philippe al României (75 de ani), care a susținut că solicitarea de extrădare a fost făcută „în scop politic”.

Potrivit Ministerului Justiției, Prinţul Paul este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Braşov la 18.12.2020 pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu - pagubă: 9.523.769 euro.

Fuga lui Paul de România

Paul de România a fost dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din România înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. În 27 iunie 2022, el a fost prins pe stradă, la Paris, iar la verificări a prezentat un paşaport eliberat de autorităţile britanice. În luna septembrie, a fost eliberat din închisoare printr-o decizie a Curții de Apel Paris, fiind plasat sub control judiciar.

În 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunțat sentința definitivă în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Prinţul Paul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. În prima instanță, el primise 3 ani cu suspendare. După pronunțarea deciziei de condamnare, polițiștii au mers la locuința lui Paul al României, din centrul Capitalei, pentru a-l duce la penitenciar, însă nu l-au găsit acasă. De atunci, el era dat în urmărire internațională și căutat de Poliția Română.

Citit 1561 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

1 comentariu

  • postat de Ciclop
    Luni, 29 Aprilie 2024 22:29
    86.120.239.***
    Capturat la Matca
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.