Groapa de gunoi de la Vânători, incendiată înainte de Paște

Groapa de gunoi de la Vânători, incendiată înainte de Paște
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Gest inconștient care ar fi putut costa vieți

Un incendiu violent care a avut loc în seara zilei de vineri, 3 mai, a pus pe jar comunitatea din Odaia Manolache, dar și forțele de intervenție care au luptat toată noaptea cu focul care amenința să fie scăpat de sub control. Circa un hectar de teren acoperit cu vegetație uscată și gunoi a ars ca o torță în urma a ceea ce pompierii au stabilit ca fiind acțiunea intenționată a cuiva care a folosit focul în spații deschise.

Incendiul de vegetație uscată de la Odaia Manolache a fost anunțat pe 112 înainte de orele 22,00. Două autospeciale trimise inițial de la Galați au avut o misiune aproape imposibilă de a limita extinderea focului violent și de a-l stinge, cea mai grea misiune a fost însă depistarea focarelor izolate și lichidare acestora, pentru ca eventualele rămășițe de jar să nu reaprindă vâlvătaia. Peste 10.000 de metri pătrați de teren acoperit cu vegetație și gunoi au ars, după aproape șase ore de luptă cu flăcările pompierii concluzionând că la mijloc a fost vorba de folosirea intenționată a focului în spații deschise. Altfel spus, cineva a dat foc intenționat, fiind exclusă incendierea accidentală prin aruncare unei surse de aprindere, cum ar fi o țigară aprinsă.

Amenzi și dosare penale

Incendierea miriștilor și a deșeurilor depozitate în câmp deschis constituie o practică pe cât de frecventă, pe atât de periculoasă, susțin pompierii care îi avertizează încă o dată pe cei care îmbrățișează astfel de obiceiuri că riscă amenzi usturătoare și chiar dosare penale. Asta deoarece incendiile în spații deschise și pe întinderi mari pun în pericol grav nu doar mediul, ci și bunuri, așezări omenești sau persoane. Degajările mari de fum pot pune în pericol grav, așa cum s-a mai întâmplat de altfel, și traficul rutier pe drumurile publice, ducând la producerea de accidente cu consecințe grave din cauza lipsei de vizibilitate. 

”Arderea miriștilor, a vegetației uscate, a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile constituie contravenție și se poate sancționa de către inspectorii de prevenire cu amendă contravențională cuprinsă între 1.000 lei și 2.500 lei, conform H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, lizierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”,  a precizat cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală. 

Citit 1406 ori Ultima modificare Luni, 06 Mai 2024 15:55

2 comentarii

  • postat de marr
    Marți, 07 Mai 2024 09:37
    86.124.201.***
    Tineti ochii deschisi . Vara'i abia la inceput . Vara incendiara .
    3
    2
  • postat de Poluare prin lobodă...
    Luni, 06 Mai 2024 23:07
    85.255.232.***
    Ce frumos cum enumera autoritățile ce anenxi din ce dosare penale, predă papagalicește conștiincioasă, dar, de fapt, niciodată nu e careva descoperit, cu atât mai puțin amendat... :D
    5
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.