Polițiștii vor boicota alegerile dacă nu primesc mai mulți bani

Polițiștii vor boicota alegerile dacă nu primesc mai mulți bani
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Cel puțin asta susțin reprezentanții celei mai mari federații sindicale din ramură, care numără circa 36.000 de angajați din Ministerul Administrației și Internelor. SNPPC a avertizat, printr-o scrisoare deschisă înaintată Guvernului, conducerii MAI și Ministerului Muncii, că nu vor păzi secțiile de votare pe 9 iunie dacă nu le vor fi satisfăcute o serie de revendicări de ordin financiar, multe dintre acestea trenând chiar și de 15 ani.

Principala problemă a polițiștilor indicată în documentul transmis este legată de o prevedere pe care ei o numesc discriminatorie din Ordonanța de Urgență privind măsurile referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară. Actul normativ prevede majorarea cu zece la sută a salariilor personalului plătit din fonduri publice, mai puțin a familiei ocupaționale din Anexa VI a Legii-cadru nr. 153/2017– Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, ”care este exclusă din acest proiect de act normativ, deși are drepturi financiare semnificative de recuperat”. Printre drepturile nerecuperate de polițiști se află norma de hrană neactualizată de cinci ani, calcularea sporurilor și indemnizațiilor adaptate la salariul funcției de bază, adaptarea sporului de lucru cu informații clasificate la salariul în plată sau actualizarea compensației pentru chirie la valoarea pieței, acest drept nemaifiind actualizat din 2009. 

”Apreciem că se impun, la nivelul Guvernului și al coaliției de guvernare, toate demersurile necesare pentru includerea noastră între familiile ocupaționale care vor beneficia de majorarea salarială propusă, de zece la sută. Pe această cale, vă readucem la cunoștință faptul că, în funcție de poziționarea Guvernului față de revendicările noastre, vom decide dacă este necesară declanșarea unui nou conflict de muncă, ce poate conduce inclusiv la boicotarea apropiatului scrutin electoral, dat fiind faptul că vom solicita ca polițiștii să nu asigure paza secțiilor electorale”, se mai arată în documentul semnat de Vasile Zelca, președintele Biroului Executiv al FSNPPC.

Citit 1493 ori Ultima modificare Marți, 28 Mai 2024 00:10

6 comentarii

  • postat de Radu
    Sâmbătă, 25 Mai 2024 10:59
    89.136.0.***
    Printre politisti sunt si cei cu vocatie si aptitudini pt aceasta meserie sau ocupatie, dar sunt putini. Multi s-au invartit si au ajuns la MAI pt beneficii materiale si statut social neavand calitatile necesare.
    N-as admite la MAI angajari din sursa externa decat pt domeniul informatic si economic
    1
    10
  • postat de Gogu
    Vineri, 24 Mai 2024 18:09
    86.124.201.***
    Propun să li se mărească salarul dar să li se acorde pe lîngă hrană și ceva de tras pe nas! E la modă și în rîndul lor și în rîndul judecătorilor și în rîndul primarilor și în rîndul profesorilor, copii ce să mai învețe din exemplele lor?
    8
    11
  • postat de Cetatean
    Vineri, 24 Mai 2024 08:25
    86.124.202.***
    Care polițiști ? Cei care își mai făceau treaba au plecat. Unii se luptă pentru drepturi și alții beneficiază. Care Sindicate ? Teatru de 2 lei, toți sunt mânjiți.
    5
    26
  • postat de Gin
    Vineri, 24 Mai 2024 07:23
    5.13.182.***
    Fiți pe pace, ca sunt doar clișee! Polițiștii nu au sânge în instalație, ca să boicoteze ceva.... sunt doar niște bieti obedienti ascultatori ai clasei politice. Ei se umfla doar la cetățenii de rand, care chiar își vad de treaba lor.
    6
    33
  • postat de ,,Piedone, polițistul fără armă
    Vineri, 24 Mai 2024 07:19
    95.76.59.***
    ,,Normă de hrană"? De ce este necesară acordarea ei? Polițiștii occidentali primesc doar salariu pentru munca prestată. Dacă există această nemulțumire viv a vis de salarizare, firmele de pază vă așteaptă cu brațele deschise.
    9
    34
  • postat de boicot.
    Joi, 23 Mai 2024 20:32
    5.13.128.***
    si eu si eu boicotez alaturi de ei.
    16
    16

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro