Comună scoasă din priză: pentru 9 ore, jumătate din Lieşti nu a avut curent electric

Comună scoasă din priză: pentru 9 ore, jumătate din Lieşti nu a avut curent electric
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Sunt brutării care au aruncat coca, pentru că pana i-a prins cu pâinea în cuptor, necoaptă” *

Ieri dimineaţă, în jurul orei 4,00 jumătate din comuna Lieşti a rămas în pană de curent aproape jumătate de zi, ne-a spus primarul Iulian Boţ.

„Cei de la Deranjamente Electrica ne-au răspuns la telefon abia după vreo trei ore. Între timp, vorbisem la Situaţii de Urgenţă, care ne-au spus că avem un deranjament la staţia de 110 kV şi că o să se rezolve”.

Pana de curent a afectat toată partea comunei dinspre Şerbăneşti, inclusiv popasul de la Hanu Conachi. „Nu m-ar fi durut atât de tare dacă ar fi fost vorba doar despre consumatori persoane fizice. Dar s-a oprit curentul la ferma de porci, la abator, la popasul Hanu Conachi, s-a oprit la magazinele din Lieşti”.

„Fabrica de zahăr, în schimb, avea curent. Pentru Hanu am intervenit special la dl Aramă (directorul Electrica) şi a trimis o echipă de intervenţie de la Pechea. Dar la  toţi ceilalţi, curentul a revenit abia pe la ora 13,00. Sunt brutării care au aruncat coca, pentru că pana i-a prins cu pâinea în cuptor, necoaptă”, ne-a spus primarul Lieştiului.

„E adevărat, şi vremea a fost păcătoasă”, acceptă Iulian Boţ, care ne-a spus că, din cauza condiţiilor meteo, s-a descoperit că se făcuse o punte de legătură de la un fir la altul al liniei aeriene.

„Dar chiar şi aşa, prea mult a durat până au intervenit cei de la Electrica. Am aflat că sâmbăta şi duminica nici nu au oameni la permanenţă, pentru că nu li se plătesc ore suplimentare. Nu-i normal acest lucru”.

„Dacă tot eşti obligat să semnezi cu ei un contract aproape unilateral, măcar să intervină la timp când sunt defecţiuni majore. Pe ei nu-i trage nimeni la răspundere”, a conchis primarul Iulian Boţ.

Edilul le-a recomandat agenţilor economici din Lieşti să-şi procure generatoare care, deşi sunt mai scumpe, îi pot ajuta atunci când se mai lovesc de situaţii de acest gen. Mai ales că a venit şi iarna, iar pene de curent mai pot apărea oricând.

Citit 1726 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.