Rusalii 2024 - Gălățenii au sărbătorit Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt
Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Rusalii 2024 - Gălățenii au sărbătorit Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Credincioșii gălățeni au participat duminică, 23 iunie, la marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, Rusaliile. La Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Apostol Andrei şi Sf. Ierarh Nicolae” din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoți.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre lucrarea Duhului Sfânt în lume, întemeierea Bisericii văzute la Ierusalim şi sălăşluirea Mângâietorului în sufletul omului, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Ierarhul locului a arătat că ”atunci când prăznuim pe Duhul Sfânt prăznuim pe ‹‹Arhitectul şi Plugarul Bisericii›› şi întemeierea văzută a Bisericii, care, iată, de două mii de ani creşte şi se întăreşte în Duhul Sfânt, care ne luminează pe dinăuntru şi ne face mai accesibili lui Dumnezeu şi aproapelui”.

În continuarea Sfintei Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit rânduiala Vecerniei speciale numită şi Vecernia plecării genunchilor în cadrul căreia au fost rostite cele şapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt şi s-au sfinţit ramurile de nuc – simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a hirotesit întru duhovnici doi preoţi. Noii duhovnici au primit din partea Părintelui Arhiepiscop o cruce de binecuvântare şi un Molitfelnic, necesare în activitatea de păstori de suflete.

La sfârşitul sfintelor slujbe, după datină, Înaltpreasfinţia Sa i-a binecuvântat cu Aghiasmă pe cei prezenţi şi le-a oferit rămurele de nuc pe esplanada Catedralei pentru a vesti şi celor de acasă bucuria praznicului Pogorârii Duhului Sfânt.

Citit 1775 ori Ultima modificare Luni, 24 Iunie 2024 13:51

2 comentarii

  • postat de Duhul ... așa-zis sfânt.
    Duminică, 23 Iunie 2024 21:39
    89.136.237.***
    Cel care ucide oameni se numește CRIMINAL!(și enumăr potopul, plecarea evreilor din Egipt, 10.000 de prunci uciși la nașterea lui Isus)
    Oare de ce foarte mulți naivi(fără cultură)se închină unei așa -zise puteri ,,divine", pe care nimeni nu a văzut-o? Pentru simplul fapt că nu-și pun întrebări!
    8
    4
  • postat de Georgian
    Duminică, 23 Iunie 2024 17:32
    86.120.239.***
    Sa nu uităm și de Rusaliile Negre din 1951 când peste 40.000 de oameni au fost deportați in zona Bărăgan, Brăila și Galați, în câmp deschis, in condiții infernale și in temperaturi maxime record de 44,5 de grade la umbră.
    1
    8

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.