Este anchetă în cadrul IPJ Galați după ce o polițistă și-a împrumutat uniforma unei persoane civile, care a folosit-o pentru a face reclamă serviciilor unui salon de înfrumusețare
Ținuta oficială a apărut într-un spot de pe pagina de Facebook a salonului, prin care se promovau reduceri la anumite servicii de întreținere, special pentru polițiste. Ca să fie mai convingătoare, o reprezentantă a firmei, care nu are nicio legătură cu sistemul, a îmbrăcat uniforma împrumutată probabil de la o clientă sau prietenă, și și-a promovat oferta, fără să ştie sau fără să-i pese de faptul că acest lucru este interzis. După apariția în spațiul public, imaginile au fost văzute și de comanda IPJ Galați, care a dispus o anchetă urgentă. Oamenii legii au ajuns la ușa salonului și au putut-o identifica, în primă fază, pe cea care a purtat, fără drept, uniforma de poliție.
”Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Galați s-au sesizat din oficiu și, în urma unor verificări preliminare, au stabilit că femeia care apare în imagini nu este angajată a Inspectoratului de Poliție Județean Galați, aceasta fiind identificată ca având vârsta de 41 de ani și este din municipiul Galați. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care femeia a intrat în posesia uniformei Poliției Române și luării măsurilor legale ce se impun”, a transmis cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, la câteva ore de la apariția imaginilor pe rețeaua de soicializare.
După vizita polițiștilor la salon, spotul publicitar a fost șters de pe pagina oficială a stabilimentului, însă problema identității polițistei care a pus la dispoziție echipamentul de serviciu, a rămas în picioare. Potrivit celor mai recente informații pe carte le-am obținut de la IPJ Galați, comanda instituției se ocupă de cercetări, urmând ca, în cel mai scurt timp, să dispună măsurile legale.