Iubitorii picturii şi desenului au un motiv serios să înfrunte ploaia în această după-amiază a ultimei zile de septembrie. De la ora 18,00, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu", puteţi descoperi expoziţia artiştilor plastici Tudor Şerban şi Bogdan Maximovici, "Cronici din viitor", organizată sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România, filialele Galaţi şi Iaşi. Tudor Şerban vă aşteaptă la un cocktail bar şi discuţii libere, pentru a descoperi lucrările şi ideile sale şi ale prietenului său, Bogdan Maximovici.
Gălăţeanul Tudor Şerban este doctor în arte vizuale, lector la Facultatea de Arte a Universităţii "Dunărea de Jos", ilustrator, binecunoscut publicului nostru pentru activitatea sa artistică variată şi de impact.
Ieşeanul Bogdan Maximovici este doctor în arte vizuale, conferenţiar universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, specializat în artă murală. Spune despre arta sa că vrea să fie "o fereastră spre a descoperi diverse modalități de explorare și de cunoaștere și încearcă să aducă în fața privitorului o imagine a unei realități alternative reale și palpabile ce coexistă cu realitatea noastră".