Ceea ce pe vremuri făceau părinții, acum face poliția! Clasicele povețe ”să nu primești bomboane de la străini” au fost înlocuire cu lecții profesioniste de prevenire, la școală, ținute de polițiști care încearcă să țină pasul cu vremurile și să fie chiar înaintea lor, instruindu-i pe copii cum să nu pice în capcanele rău-voitorilor.
Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane, marcată de 14 ani pe data de 18 octombrie, a fost un moment în care ofițerii de prevenire au mers din nou printre copii și le-au explicat, pe înțelesul lor, care sunt semnele după care ar trebui să își dea seama că sunt ademeniți și care sunt pericolele care se ascund în spatele bunăvoinței străinilor cunoscuți pe stradă sau în mediul online, pe rețelele de socializare.
”Polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane s-au aflat în mijlocul copiilor care frecventează Centrul Comunitar ”La vale” al Fundației Cuvântul Întrupat pentru a discuta despre diversele situații cu risc ridicat de victimizare ce pot fi întâlnite atât în viața reală, cât și pe internet. De asemenea, aceștia le-au vorbit despre alegerile ”înțelepte” ce trebuie făcute la orice vârstă, despre modele și despre importanța comunicării cu adulții de încredere”, au explocat reprezentanții IPJ Galați la finalul activității.
Un alt aspect foarte important, care le-a fost adus la cunoștință copiilor și care este să fie știut de toată lumea, este modul în care poate fi cerut ajutor. Cei care doresc să obțină informații, să solicite ajutor sau să semnaleze o situație de risc pot apela linia telefonică verde a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – 0800 800 678, un serviciu gratuit la nivel național. Iar în caz de urgență și pericol iminent, se poate cere ajutor la 112.