Teribilul accident a avut loc cu puțin înainte de miezul nopții de luni spre marți, în curba de la Independența. Pompierii au fost alertați pe 112 cu privire la faptul că în afara carosabilului se afla o mașină răsturnată, iar lângă ea, doi bărbați.
Mai multe autospeciale de la Garda Pechea au fost direcționate la fața locului, salvatorii identificând, într-adevăr, două victime. Șoferul era decedat, în timp ce un alt bărbat, de 43 de ani, din Braniștea, pasager, era rănit la picioare.
”Ambii bărbați erau aruncați în afara autoturismului. Unul dintre ei acuza dureri la membrele inferioare și a fost transportat de ambulanta SMURD cu o fractură la membrul inferior, în timp ce a două victimă a fost găsită cu traumatisme incompatibile cu viața, fiind declarată decedată”, a precizat cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.
Polițiștii rutieri au deschis o anchetă, urmând să stabilească circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Potrivit primelor concluzii, a rezultat că șoferul nu ar fi adaptat viteza în curbă și asta ar fi dus la răsturnarea mașinii.
”Din verificările efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism dinspre municipiul Tecuci, către municipiul Galați, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga din dreptul km 53 + 730 metri, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.