9.200 de gălăţeni îşi aniversează onomastica

9.200 de gălăţeni îşi aniversează onomastica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vi se pare că este aşa, o miercure oarecare? Nu vă vine să mergeţi la bancomat, să scoateţi bani şi apoi să căutaţi cu ochii scoşi darul perfect pentru unchiul Dumitru sau verişoara Mitriţa? Pentru că azi, 26 octombrie, evident că este Ziua Sfântului Dumitru, iar noi nu putem să ne limităm la sms de felicitare ieftin şi inclus în abonament.

Aşadar, în ordine, Galaţiul are 6.537 de Dumitru, 1.925 de Dumitra, 502 de Dumitrache, 61 de Dumitriţa şi 212 de Dumitrel – în total 9.237 de nume de familie, prenume şi de derivate ale acestora.

„Zodia” sfinţilor Dumitru nu se termină cu una, cu două: mâine, 27 octombrie, este Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor. Numele Dumitru îşi are originea in grecescul Demetrios, provenit din Demeter (sau Demetra), zeiţa greacă a agriculturii şi fertilităţii. Demeter este compus din sintagmele greceşti „de” (pământ) şi „meter” (mama), Demetrios însemnând „iubitor al pământului”.

 

Citit 1048 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2011 22:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.