Sute de arestați vor alege președintele la urna mobilă

Sute de arestați vor alege președintele la urna mobilă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Alegerile prezidențiale prezintă un interes deosebit în rândul persoanelor aflate sub măsura arestului preventiv la Poliție ori în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.

Conform datelor funizate de reprezentanții celor două instituții, 18 persoane arestate preventiv, aflate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Galați, și-au exprimat dorința de a vota duminică, 24 noiembrie, solicitând urna mobilă. Mult mai mulți sunt cei care își vor exercita dreptul în Penitenciar. 451 este numărul custodiaților cu drept de vot pentru care administrația unității de deținere a înregistrat cereri privind exercitarea acestui drept, pe care îl au atâta vreme cât nu sunt condamnați printr-o sentință definitivă. Numărul total al arestaților cu drept de vot din Penitenciarul Galați este de 475, dintr-un efectiv total de 524 de deținuți.

Dat fiind numărul mare de alegători care își vor exercita acest drept în spatele gratiilor, în penitenciar vor ajunge urnele mobile de la secțiile de votare la care este arondată instituția, respectiv 29, 30, 31 și 40.

Citit 636 ori Ultima modificare Duminică, 24 Noiembrie 2024 09:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.