Doar o zi a fost necesară soluția de provizorat găsită de reprezentanții RAR pentru asigurarea serviciilor de efectuare a inspecțiilor tehnice periodice, în condițiile în care sistemul informatic al instituției a fost grav avariat la finele săptămânii trecute. ITP-ul ”la caiet” nu mai este deja de actualitate, au anunțat oficialii RAR, și asta deoarece în cursul zilei de marți, 26 noiembrie, a fost repusă în funcțiune aplicația informatică prin care sunt înregistrate ITP-urile și emise documentele necesare. Astfel, toți posesorii de mașini care solicită și beneficiază de acest serviciu nu mai trebuie să aștepte, urmând ca inspecțiile și documentele să fie operate în timp real, ca și până acum.
”Angajații RAR au început deja să introducă în sistemul informatic documentele procesate offline în perioada în care am avut întreruperi în funcționarea bazelor de date, iar clienții le vor primi în format fizic în cel mai scurt timp. Totodată, poate fi desfășurată activitatea în atelierele agenților economici care montează, repară și verifică tahografe sau limitatoare de viteză”, au anunțat reprezentanții RAR în cursul zilei de miercuri, 27 noiembrie.
Totodată, a fost repusă în funcțiune aplicația care permite Direcției Generale de Permise de Conducere și Înmatriculări să acceseze datele necesare din evidențele Registrului Auto Român.
Clienții care au în continuare nelămuriri sau au nevoie de diferite date, pot suna la call-center (021/9672), secțiunea “Informații”.