Curtea Constituţională a României (CCR) a validat, în această seară, rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Astfel, duminică, pe 8 decembrie 2024, vom avea de ales între candidatul clasat pe primul loc – Călin Georgescu – şi candidata USR Elena Valerica Lasconi.
Potrivit anunţului făcut, în unanimitate, judecătorii Curţii Constituţionale au decis respingerea contestaţiei formulate de candidatul Cristian Terheș. Curtea a sesizat că voturile din diaspora nu au fost contestate și ca urmare a decis că nu se mai impune renumărarea acestora.
CCR a decis confirmarea și validarea rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea de scrutin, între Călin Georgescu și Elena Lasconi, va fi pe 8 decembrie.