Un gard, porțile de acces, o mașină și o bucătărie de vară au fost spulberate după ce un șofer băut a scăpat de sub control direcția și a ieșit de pe drum, ajungând în curtea unei case.
S-a întâmplat la Barcea, unde un gospodar a trăit șocul vieții sale, după ce o mașină i-a ajuns în curte și a distrus tot ce a întâlnit în cale. Speriat, dar totodată ușurat că nu a fost și el victimă, a sunat la poliție și a cerut ajutor. La fața locului, oamenii legii au găsit mașina care distrusese totul în cale, precum și pe cel care o condusese, un localnic de 41 de ani.
Explicația pentru dezastrul pricinuit a venit odată cu testarea șoferului, rezultatul fiind de 0,61 la mie alcool în aerul expirat, valoare suficient de mare cât să se impună prelevarea probelor biologice în scopul stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Șoferul este acum cercetat pentru distrugere, urmând a fi obligat la plata pagubelor provocate, dar și pentru conducere sub influența alcoolului, acuzația care i-ar putea aduce cel puțin un an de închisoare și anularea carnetului.