Mâncarea în exces și băutura au adus și anul acesta mai mulți gălățeni la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Galați.
Chiar dacă nu au fost cazuri grave, pacienții suferinzi au fost tratați de cadrele medicale așa cum se cuvine, deşi problemele acestora s-ar fi putut rezolva și în cabinetele medicilor de familie. Surse din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ap. Andrei ” ne-au spus că pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, la UPU s-au prezentat aproximativ 200 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au desfătat din bucatele tradiționale de la masa de Crăciun. Deși starea lor de sănătate le permitea să fie tratați în ambulatoriu de medicii de familie, aceştia fiind liberi, pacienţii au venit direct la spital, îngreunând astfel activitatea cadrelor medicale de aici și aglomerând secția de Primiri Urgenţe. Este un fenomen cu care medicii și asistentele sunt obișnuiți pentru că, după fiecare sărbătoare, udată din plin cu alcool și cu exces alimentar, mesenii ajung la spital solicitând ajutorul cadrelor medicale de gardă.