Luni, pe 20 ianuarie, reprezentanții autorităților locale și ai veteranilor de război s-au adunat la Monumentul apărătorilor oraşului Galați pentru a aduce un omagiu celor 3.000 de militari români care au apărat orașul Galați de la distrugere și ocupare în timpul Primul Război Mondial.
În luptele din ianuarie 1918 și-au pierdut viețile 12 gălățeni. Pentru a cinsti memoria celor care au apărat orașul, comunitatea gălățeană a realizat în 1919 o placă memorială din bronz argintat pe care era scris „Apărătorilor Orașului Galați, din partea cetățenilor”.
În anul 1923, Societatea „Luptătorii Patriei, a demobilizaţilor ofiţeri şi grade inferioare” a propus Primăriei Galați ridicarea unui monument în cinstea celor care au luptat în ianuarie 1918. Monumentul a fost realizată de un marmurar, locuitor al Galațiului, Ioannis N. Renieris, şi a fost amplasat la intersecția străzilor Brăilei cu Balaban, astăzi strada I.L. Caragiale.
Monumentul a rezistat cutremurului din 1940 și celui de al Doilea Război Mondial, dar nu și prigoanei comuniste. Pentru că era vorba de o victorie a Armatei Române împotriva „Armatei Roșii”, în 1962 monumentul a fost demolat de comuniști, sub motivația că se făcuse un plan de sistematizare a zonei.
După 1990, istoricii din Galați au făcut demersuri pentru refacerea Monumentului „Apărătorii Orașului Galați”, dar acesta a fost reinaugurat abia în 2018, cu ocazia sărbătoririi centenarului de la încheierea Primului Război Mondial.
Coroane de flori în memoria ostaşilor martiri
Ieri, în zi comemorativă, la orele prânzului, la monument s-au adunat gălățeni iubitori de istorie și de patrie care au asistat cu sufletul la gură la depunerea coroanelor de flori. Astfel și-au adus omagiul primăria Galați, Consiliul Județean Galați, Instituția Prefectului, alături de reprezentanți ai Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" (personalitate care solicitase în nenumărate rânduri refacerea monumentului), ai garnizoanei Galați și membri ai asociației Militarilor Vetereni și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir".
„ Au fost momente deosebite. Tocmai atunci îmi luasem nepotul de la şcoală și am profitat că e frumos afară și ne-am oprit la ceremonie. El a fost impresionat de tot ce a văzut și m-a pus să îi povestesc despre război. Consider că tinerilor de azi le trebuie și lecții de istorie pe viu, pentru a înțelege cu adevărat realitatea țării și a orașului în care trăiesc”, ne-a spus un bunic, care, după ce și-a dus nepotul acasă, s-a reîntors pe banca din parc, pentru a privi cu emoție la coroanele de flori depuse în memoria soldaților martiri.