Exercițiul național „Miercurea Sirenelor” va fi reluat miercuri, 26 februarie 2025, în cadrul acestuia urmând să fie testate toate sistemele de alarmare publică din județ.
Exercițiul, care va avea loc în intervalul orar 10,00 - 11,00, face parte din Săptămâna Protecției Civile, eveniment dedicat creșterii gradului de pregătire a populației pentru situațiile de urgență. ”Importanța acestui exercițiu este de a ajuta cetățenii să recunoască sunetele de alarmare în caz de pericol, crește nivelul de pregătire și conștientizare în rândul populației și verifică buna funcționare a sistemelor de avertizare pentru siguranța întregii comunități”, subliniază lt. Rebeca Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.
Reprezentanții ISU Galați subliniază faptul că este important ca cetățenii să fie atenți la sunetele sirenelor și să se informeze cu privire la semnificația acestora. ”Încurajăm discuțiile în familie despre măsurile de protecție în caz de urgență. Pregătirea adecvată poate face diferența în gestionarea unei situații de urgență și poate salva vieți”, au argumentat autoritățile.
Semnificația semnalelor de alarmare
Semnalul ”alarmă aeriană” se compune din 15 sunete a patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între ele.
Semnalul ”alarmă la dezastre” se compune din cinci sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de zece secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din cinci sunete a opt secunde fiecare, cu pauză de cinci secunde între ele.
Semnalul ”prealarmă aeriană” se compune din trei sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din trei sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de șase secunde între ele.
Semnalul ”încetarea alarmei” se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de un minut.