Motivul pentru care piromanul din Malu Alb a dat foc școlii

Motivul pentru care piromanul din Malu Alb a dat foc școlii
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Reținut la scurt timp după ce ar fi vandalizat și dat foc școlii din satul Malu Alb, un localnic în vârstă de 35 de ani a făcut dezvăluiri neașteptate la audieri.

În fața polițiștilor care au ajuns la el cu dovezi de netăgăduit ale atacului din noaptea de duminică spre luni, soldat cu intervenția pompierilor care au salvat de la pârjol întreaga unitate de învățământ, Costel M. a susținut că a avut motive temeinice să pună foc într-una din clase. Bărbatul a susținut că, în calitate de elev al școlii absolvite în urmă cu mai bine de 20 de ani, a rămas cu ”traume” din cauza notelor mici pe care le primea.

Așa că, după două decenii de la absolvire, s-a întors, dar nu cu gânduri bune, ci ca să se răzbune. A spart mai multe geamuri ale unui corp de clădire, a intrat într-o clasă și, după ce a distrus mai multe bunuri, a dat foc și a fugit.

Incendiul a fost stins în urma intervenției pompierilor de la Tecuci, care, împreună cu criminaliștii, au stabilit că incendiul fusese provocat. În urma analizării probelor, anchetatorii au ajuns la Costel, care și-a recunoscut faptele.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru violarea sediului profesional și distrugere prin incendiere şi a fost dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți din Tecuci, cu propunere de arestare preventivă. Cererea a fost admisă de Judecătoria Tecuci, în condițiile în care procurorii au adus în discuție încă o ”ispravă” a lui Costel, care, în urmă cu vreo două săptămâni, a furat niște bani dintr-un magazin, după care a dat foc la mai multe scaune.

Între timp, elevii a căror clasă a fost distrusă în totalitate de focul pus de fostul școlar cu rezultate proaste la învățătură au fot mutați într-un laborator.

Citit 2136 ori Ultima modificare Marți, 01 Aprilie 2025 16:22

2 comentarii

  • postat de CocoJ
    Marți, 01 Aprilie 2025 22:43
    82.77.70.***
    Nu a avut slanina sa o unga ca sa o manance cainii.
    0
    3
  • postat de Florin
    Marți, 01 Aprilie 2025 19:09
    86.124.203.***
    UN PIROMAN DEZAXAT ! ÎNCHIS LA GĂNEȘTI IN CEARȘAF UD PÎNĂ SE DEZVAȚĂ!
    2
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.