În perioada 23-27 aprilie 2025, la Focșani s-a desfășurat Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei, competiție la care elevii gălățeni au obținut premii și medalii, drept recunoaştere nu doar a talentului lor în aceste domenii, dar şi a muncii depuse pentru a atinge performanţa.
Astfel, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” adună în palmares noi premii și distincții. Eleva Dilara Melisa Onen, din clasa a XII-a, secția Pictură monumentală, pregătită de profesorul David Sava, a obținut Premiul I la această importantă competiţie.
Premiul al II-lea au obţinut Livia Georgiana Ivanov, din clasa a XII-a, secția Grafică, coordonată de prof. Constantin Adrian Corcăcel, și Ioana Alexandra Ioniță, clasa a XII-a, profil Ceramică, prof. coordonator Mugurel Aurelian Vrânceanu.
Andreea Maria Ivaşcu, din clasa a XI-a, Pictură monumentală, coordonată de prof. Andreea Gabriela Tudor, s-a întors acasă cu Mențiune. Nicolae Mihai Bordea, elev al Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Andrei" Galați, clasa a XI-a, Pictură icoane, coordonat de prof. Marian Dolea, şi Anamaria Parascheva Herața, elevă în clasa a XII-a, Pictură icoane, îndrumată de prof. Sergiu Manole, au primit Mențiuni pentru munca depusă.
Îi felicităm și noi atât pe elevi, cât și pe profesorii îndrumători, dar și pe părinți.