Ploile din ultima perioadă au determinat noi tasări şi scufundări ale asfaltului, mai ales în zone cunoscute drept sensibile, în această direcţie. Despre zona Inelului de Rocadă, de exemplu, ştim cu toţii că este un nod al tevilor de mari dimensiuni, fie ele de apă sau de canalizare. Ei bine, iată că aici, într-o zonă a trotuarului de pe partea dreaptă, cum mergi spre Ţiglina I, a apărut o tasare proaspătă, într-un petec foarte recent, care părea să fi fost pus abia cu câteva zile în urmă. Evident, acum trebuie intervenit din nou acolo, pentru că denivelarea şi groapa în formare, vizibile în timpul zilei, devin mai puţin evidente noaptea, fiind foarte posibil să te alegi cel puţin cu o entorsă, ca să nu mai spunem ce se întâmplă dacă intri în denivelare cu bicicleta. Încă o zonă de reparat, acum că ploile par să se fi oprit, cel puţin pentru o perioadă.
Cu groapa într-un petec Scris de Anca Spânu
Etichetat cu
Anca Spânu
Articole recente - Anca Spânu
Carnet cultural gălăţean Poza zilei. Cu fundu-n sus de Ziua Naţională! Premii pentru elevii Liceului de Arte "D. Cuclin" la un concurs internaţional de interpretare Triplă lansare de carte la CARP Galaţi Te-Deum pentru poporul român în bisericile de la Dunărea de Jos (GALERIE FOTO)3 comentarii
-
postat de GalateanLuni, 02 Iunie 2025 03:2386.124.202.***Avem multi{ochi}sefi in primarie pentru care nu stiu pentru ce-si iau chenzina.Dar cand e vorba sa trimita somatii de neplata cetateanului sau daca se mai majoreaza ceva tarife sant primii care trimit09
-
postat de CristiDuminică, 01 Iunie 2025 18:5186.120.239.***Se întâmplă să înveți să fii mai atent pe unde mergi, nu plătiți taxe suficiente cat să se investească mii de lei in reparația a sute de gropi din tot orașul, atât permite bugetul după salarii.31
-
postat de gălățeanDuminică, 01 Iunie 2025 18:2986.124.201.***toți cârpacii.... penibili......... nu mai dați încredințare directă șpăgarilor.06

