Un gălăţean a încercat să se sinucidă cu maşina

Un gălăţean a încercat să se sinucidă cu maşina
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Galaţi, a decis ieri, la orele prânzului, să-şi pună capăt zilelor. S-a urcat în maşină, şi-a prins centura de siguranţă şi a intrat cu toată viteza în piciorul podului de la intrarea în localitatea Fileşti. În urma impactului, autoturismul a luat foc şi a ars ca o torţă, însă bărbatul, Victor Simion, a avut zile: a fost scos din maşină de câteva persoane care au văzut accidentul.

Iniţial, poliţiştii au crezut că omul a pierdut controlul volanului, din cauza carosabilului umed. În plus, înainte de a ajunge la pasajul care traversează (pe dedesubt) calea ferată, trecuse şi printr-o curbă periculoasă. Aveau să afle ulterior că Victor Simion chiar intenţiona să-şi încheie socotelile cu viaţa.

“S-a izbit violent de pod. Bărbatul a fost identificat la spital, unde a declarat că a vrut să se sinucidă din cauza unor probleme cu soţia”, a declarat agentul principal Cosmin Dobre, de la Poliţia Rutieră Galaţi.

“Este vorba de un politraumatism suferit pentru că persoana în cauză s-a izbit de un parapet şi maşina a luat foc. Serviciul de descarcerare a adus pacientul cu traumatism craniocerebral şi fracturi costale. Pacientul a declarat, în momentul în care a fost internat, atât la serviciul de urgenţă, cât şi poliţiştilor că a vrut să se sinucidă”, a afirmat şi dr.Mihai Bucatanschi, purtător de cuvânt la Spitalul de Urgenţă.

În ciuda intenţiilor sinucigaşe, medicii spun că bărbatul are toate şansele să-şi revină. Victor Simion a suferit leziuni grave, dar care nu-i pun viaţa în pericol.

Vecinii sunt însă uimiţi de cele întâmplate, pentru că nu se aşteptau să-l vadă recurgând la un asemenea gest. Ei spun că este un om bun, dar că îşi suspecta soţia că îl înşeală, deoarece se poartă prea frumos cu clienţii de la consignaţia pe care cei doi o au împreună şi la care femeia mai vinde uneori.

Citit 1377 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.