Familie din Galați, distrusă de o lovitură de cuțit

Familie din Galați, distrusă de o lovitură de cuțit
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

O gălățeancă își va petrece următorii ani din viață în spatele gratiilor, în urma unui conflict domestic izbucnit pe fondul consumului de alcool. Femeia și-a înjunghiat grav bărbatul, punându-i în primejdie viața, motiv pentru care a fost arestată sub acuzația de tentativă de omor asupa unui membru de familie. Teribilele scene s-au petrecut în casa celor doi duminică, 3 august. O ceartă izbucnită pe fondul băuturii a dus la un gest violent al femeii, care a pus mâna pe un cuțit din bucătărie și și-a lovit soțul. Rănit grav, cu viața pusă în pericol, bărbatul a ajuns pe mâinile medicilor care au apreciat că lovitura de cuțit ar fi putut să îl ucidă. Acest fapt a a fost consemnat de procurorii are au reținut-o pe femeie și au cerut arestarea preventivă a acesteia. 

”Inculpata, în timp ce se afla în locuinţa comună cu persoana vătămată, soţul său, pe fondul consumului de alcool, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, aplicându-i o lovitură cu un cuţit în zona toracelui, acţiune care i-a cauzat un traumatism toracic, ce necesită 12 – 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, au menționat reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați în referatul de arestare.

Tribunalul Galați a admis cererea și a trimis-o după gratii pe soția agresoare pentru următoarele 30 de zile. În cazul tentativei de omor, pedeapsa este cuprinsă între 5 și 10 ani de închisoare, dar pentru fapta comisă asupra unui membru de familie, limitele se majorează cu o pătrime. 

Citit 5048 ori Ultima modificare Miercuri, 06 August 2025 16:35

1 comentariu

  • postat de Ana List
    Joi, 07 August 2025 09:23
    82.79.117.***
    Asta ar fi tentativa la bărbicid(?) - nu la femicid (cuvant nou in presa romana activista) . Apar cuvinte noi pentru metehne vechi.
    0
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.