Doi bărbați din județul Galați, aflați în prezent în arestul Poliției, vor da socoteală pentru fapte de o violență ieșită din comun pe care sunt acuzați că le-au comis într-un spațiu public, aducând grave atingeri ordinii publice și bunelor moravuri. Scandalul care a culminat cu reținerea celor doi a avut loc la jumătatea lunii iulie, unul dintre ei, aflat în conflict cu un alt bărbat care l-a lovit cu pumnul în față, ripostând cu un cuțit. Și-a înjunghiat adversarul, lovitura fiind apreciată de medicii legiști ca având potențial letal.
”S-a reţinut că inculpatul, în timp ce se afla într-un loc public, sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, care l-a lovit cu pumnul în zona feţei, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, aplicându-i o lovitură cu un cuţit în zona toracică, acţiune care i-a cauzat un traumatism toracic, ce necesită 7 – 8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar prin săvârşirea actului de violenţă, în locul menţionat, în prezenţa mai multor martori oculari şi prin folosirea cuţitului, a tulburat ordinea şi liniştea publică”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care au cerut arestarea și, ulterior, trimiterea în judecată a bărbatului, pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Tot din arest va merge la judecată un alt participant la scandal. Anchetatorii au stabilit că acesta a reacționat și el cu violență, lovind cu pumnii mai multe persoane. ”Inculpatul, în timp ce se afla într-un loc public, a lovit cu pumnii două părți vătămate, acţiuni prin care le-a cauzat suferinţe fizice, iar prin săvârşirea actelor de violenţă, în locul menţionat, în prezenţa mai multor martori oculari, a tulburat ordinea şi liniştea publică”, au mai menționat anchetatorii în rechizitoriul prin care au cerut trimiterea în judecată. Cei care vor trebui să facă lumină în acest caz sunt judecătorii Tribunalului Galați.