Procurorii au pus punct anchetei în cazul episodului de violență extremă petrecută între doi angajați ai unei firme de pompe funebre, în urma căruia unul dintre ei a fost aproape ucis de lovituri crunte aplicate de colegul de muncă.
Incidentul a avut loc la începutul lunii iulie, într-o dimineață, când unul dintre bărbați l-a atacat pe celălalt cu o rangă metalică. Loviturile cu corpul contondent au fost însoțite de altele, cu pumnii și picioarele, victima fiind efectiv zdrobită în bătaie. Transportat la Spitalul de Urgență în stare critică, muncitorul bătut a fost supus mai multor intervenții chirurgicale și a supraviețuit cu greu leziunilor suferite.
Medicii legiști au stabilit că viața i-a fost pusă în primejdie, astfel că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au putut formula cerere de arestare pe numele agresorului Florin Cătălin Pocovnicu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
”În dimineaţa zilei de 9 iulie 2025, inculpatul a pus în executare intenţia de a suprima viaţa persoanei vătămate, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu o ţeavă metalică, cu pumnii şi cu picioarele în zona capului, a feţei, peste membrele superioare şi membrele inferioare, cauzându-i traumatisme cranio-cerebrale şi faciale, care necesită 40-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi traumatisme de membre, care necesită 80-90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, au precizat anchetatorii.
Pocovnicu se află și acum în arestul Poliției, el fiind trimis în judecată la Tribunalul Galați pentru o faptă care i-ar putea aduce cel puțin cinci ani de închisoare.