De joi dimineață până sâmbătă seară, vremea va fi deosebit de rece, cu ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte, a transmis Administrația Națională de Meterorologie (ANM), care a emis și o serie de coduri galbene și portocalii.
De joi, 2 octombrie, ora 10.00, până sâmbătă, 4 octombrie, ora 20.00, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade, iar minimele se vor situa între 0 și 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, avertizează ANM.
Ploile se vor extinde treptat, dinspre sud-vest (județele Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea și Gorj), în întreaga țară. Se vor acumula cantități importante de apă, de 25-50 litri/mp, iar în regiunile sudice se poate ajunge la 70-90 litri/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1.500 de metri va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și izolat în rest, cu viteze, în general, de 45-55 km/h, iar în Muntenia și Dobrogea va atinge 60-70 km/h. Pentru judeţul Galaţi a fost emisă o avertizare Cod galben de vânt, valabilă în intervalul 2 octombrie, ora 10.00 - 3 octombrie, ora 10.00, fiind anunţate intensificări cu viteze de 50-70 km/h și rafale de 70-85 km/h.