Un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a pierdut viața în această seară după ce mașina pe care o conducea a pătruns pe contrasensul unui drum județean.
S-a întâmplat în nodul județului, în afara localității Berești-Meria, mașina acestuia lovind în plin autoturismul în care se aflau doi soți din localitate, un bărbat de 57 de ani și o femeie de 56 de ani. Ambii au fost grav răniți și au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.
”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berești, județul Galați, au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 242, în afara localității Berești Meria.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Cavadinești, în timp ce conducea un autoturism dinspre Berești către Slivna, ar fi efectuat o manevră de depășire, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din Berești Meria.
În urma impactului, conducătorul autoturismului, în vârstă de 57 de ani, și o femeie de 56 de ani, pasager în același vehicul, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul în vârstă de 35 de ani a decedat.
Testarea șoferului de 57 de ani cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ”, a transmis IPJ Galți în cursul serii de luni, 1 decembrie.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

