„Casa Cuza” a primit oaspeți de la Şcoala 28

„Casa Cuza” a primit oaspeți de la Şcoala 28
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pentru că  elevii de clasa a IV-a au în programa școlară și istoria, o vizită la un muzeu de profil din Galați este binevenită, mai ales că toată suflarea românească își va da, sâmbătă, „mână cu mână”, pentru a celebra Ziua Unirii Principatelor.

Astfel, pentru o lecție autentică de istorie, elevii de clasa a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galaţi au vizitat Muzeul „Casa Cuza Vodă”, în perioada premergătoare sărbătorii. Ghid le-a fost muzeograful Valentin Bodea, care i-a purtat pe elevi prin poveștile despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza și momentele importante care au dus la realizarea Unirii, într-o experiență educativă plină de istorie și emoție.

Elevii au ascultat cu entuziasm istorisirile despre Cuza, care i-au făcut să-și imagineze, pentru câteva zeci de minute, că sunt contemporani cu domnitorul. „Mi-a plăcut vizita la muzeu. Nu mai fusesem și m-a impresionat faptul că am putut vedea lucruri din casa domnitorului și am aflat chestii importante despre el. Parcă ar fi fost acolo cu noi”, a povestit, plin de entuziasm, la finalul vizitei, unul dintre copii.

Citit 2324 ori Ultima modificare Luni, 26 Ianuarie 2026 02:13

1 comentariu

  • postat de Profesor de istorie
    Marți, 27 Ianuarie 2026 06:10
    128.127.118.***
    Istoria, prieteni, nu se-nvață din studii cu copertă și prefață; chiar un registru simplu și banal vă poate folosi drept manual!
    2
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.