Elevii Colegiului Economic învaţă să conducă afaceri. Firmele de exerciţiu au ieşit la rampă la Universitate

Elevii Colegiului Economic învaţă să conducă afaceri. Firmele de exerciţiu au ieşit la rampă la Universitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Holul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a fost vineri, 13 martie, animat de standuri colorate, mascote și prezentări creative, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Târgului firmelor de exercițiu „Tânărul antreprenor”, eveniment organizat de Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. Activitatea face parte din proiectul educațional „Cariera se construiește pas cu pas”, un proiect cu tradiție în unitatea de învățământ și este coordonat de prof. Geanina Colan, descrisă de colegi ca fiind „sufletul acestui proiect” încă de la începuturile sale. 

De când am făcut primii pași în micul „centru de afaceri”, energia cu care tinerii încercau să-și demonstreze abilitățile de viitori antreprenori era evidentă, fiecare echipă încercând să arate că standul său este cel mai bine pregătit. Emoțiile și entuziasmul elevilor se simțeau în aer, însă erau constructive, tinerii reușind să se achite de atribuțiile stabilite și să nu se lase copleșiți de presiunea competiției. Unii elevi își invitau „clienții” să descopere produsele companiei lor fictive, alții își repetau prezentările sau completau facturi. Fiecare elev știa ce avea de făcut, acest târg fiind pentru ei nu doar o simplă activitate, ci momentul în care își pun în practică ideile și munca din ultimele luni.

Cum prinde viață o firmă de exercițiu 

În spatele fiecărui stand se află o firmă de exercițiu, un concept educațional prin care elevii simulează funcționarea unei companii reale. Vineri au fost prezente 20 de firme ale elevilor de clasa a XI-a de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, dar și o firmă de la Liceul Tehnologic „General de Marină Dumitrescu Maican”. Domeniile alese de elevi sunt variate: de la IT și organizare de evenimente până la turism, comerț sau bijuterii. Alegerea nu este întâmplătoare. Fiecare firmă are o structură bine stabilită, cu director, responsabil de marketing sau coordonator IT.

„Elevii își exersează competențele antreprenoriale pe care le formează în cadrul orelor dedicate firmelor de exercițiu. Fiecare clasă are câte două firme, iar astăzi ele participă la mai multe secțiuni de concurs”, ne-a explicat directoarea Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, prof. Cristina Lixandru.

Ziua a început cu parada mascotelor, un moment în care creativitatea elevilor s-a văzut cel mai bine. Firmele au pregătit un coechipier pe care l-au costumat tematic, pentru a-și promova brandul. Apoi, profesorii evaluatori au trecut pe la fiecare stand, analizând modul în care firmele își prezintă activitatea, materialele promoționale și capacitatea „angajaților” de a interacționa cu potențialii clienți.

În timp ce unii elevi își prezentau firmele prin site-uri, cataloage sau prezentări PowerPoint, alții negociau și realizau tranzacții comerciale simulate între companii. Facturile, ordinele de plată și contractele rezultate nu erau doar simple exerciții, ci documente atent analizate de evaluatori, devenind un criteriu important în stabilirea celor mai bune firme.

Interviuri, funcții și responsabilități, ca într-o firmă reală 

Pentru a ajunge în aceste roluri, elevii trec printr-un proces care imită fidel lumea reală a afacerilor. La începutul anului școlar sunt organizate interviuri pentru a se stabili, în funcție de abilități, rolurile pe care elevii le vor ocupa în cadrul firmelor.

„La începutul clasei a XI-a se organizează interviuri. Elevii depun CV-uri și scrisori de intenție, iar în urma discuțiilor sunt stabilite funcțiile în cadrul firmei. Este o simulare a unui interviu de angajare și îi ajută să înțeleagă cum funcționează piața muncii”, a adăugat prof. Cristina Lixandru.

Totodată, am aflat că pregătirea pentru momentul de astăzi nu este deloc scurtă. Munca începe încă de la începutul anului școlar, iar implicarea elevilor depășește adesea orele de curs.

„Dacă îi pui să lucreze la un catalog, un pliant sau la site-ul firmei, vin în plus la școală și lucrează chiar și de acasă, uneori până seara târziu. Le place foarte mult ceea ce fac”, a continuat directoarea colegiului. 

Colegiul care formează astăzi antreprenorii de mâine 

Pe lângă premiile acordate vineri pentru fiecare secțiune, locurile I, II, III și mențiuni, târgul firmelor de exercițiu a avut și un rol clar de pregătire pentru competițiile care urmează. Până la finalul lunii urmează să fie organizat un târg județean al firmelor de exercițiu, câștigătorii urmând să ajungă la târgul național, iar pe 19 martie este programat și concursul Business Plan, o competiție ce transformă ideile elevilor în proiecte de afaceri solide.

Aceste evenimente sunt, în esență, despre seriozitatea cu care tinerii își asumă rolurile de antreprenori, iar astfel, pentru câteva ore, elevii de liceu nu mai sunt doar elevi, ci adevărați antreprenori aflați la început de drum. Iar această abordare practică nu este întâmplătoare.

Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați a obținut recent titlul de Colegiu de Antreprenoriat, o distincție acordată de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic pentru performanța în formarea competențelor antreprenoriale și pentru implicarea elevilor în firmele de exercițiu, așa cum Viața liberă a scris la începutul acestei luni.  Titlul atestă faptul că instituția nu doar predă teorie, ci oferă elevilor un mediu în care pot crea, inova și înțelege realitățile din lumea afacerilor.

În aceste condiții, evenimentul nu a fost doar o competiție locală, ci și o confirmare a direcției în care se dezvoltă învățământul profesional și economic gălățean, o școală ancorată în practică, orientată spre viitor și pregătind generații capabile să se adapteze provocărilor de pe piața muncii.

Galerie de imagini

Citit 194 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Martie 2026 17:45

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro