lstoria orașului, conservată în fotografii ale elevilor de la „Cuza”

lstoria orașului, conservată în fotografii ale elevilor de la „Cuza”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În „Săptămâna verde”, la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați, chiar şi cei care, de obicei, trec grăbiţi pe lângă avizier s-au oprit să privească atent rodul muncii colegilor lor.

Intenţia a fost de a recupera povestea clădirilor de patrimoniu ale orașului prin reprezentări artistice și prin documentare, rezultatul fiind zecile de fotografii şi desene din cele două expoziții propuse de prof. Iulia Frențescu și elevii claselor IX-XI, „Case de poveste” și  „Fotopatrimoniu gălățean”. Elevii s-au oprit fie pentru a recunoaște obiectivul dintr-o fotografie preferată, fie pentru a citi pe telefon informații despre un anume monument arhitectonic, fie pentru a da votul, în vederea desemnării unui câștigător ales de public. S-au lăsat cuprinși de această frenezie chiar și oaspeții şcolii, elevi și profesori belgieni, parteneri într-un proiect Erasmus, după cum am aflat de la organizatori.

Sesiunea de documentare propusă de Mirela Nistor, profesor de istorie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, cu tema „Patrimoniul gălățean și memoria fotografiei”, a transpus în atelierele fotografilor celebri în Galați, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX, făcând gălățenii să își imagineze că stau la poză, așezați pe jilțuri elegante, la „Foto Glob”, la George Makșay sau la „Universal”, în atelierul lui Emanuel Kiriakopol, un fotograf interbelic.

George Makșay, Otto și Jean Bielig, Victor Gross, Émile Carrez, Mihai Wolf, Mihail Spirescu, V. Miller concurau în preferințele elitei burgheze prin recunoașterea oficială (titlul de fotograf oficial al principelui/ al Curții Regale, deținut de Wolf și de Makșay), prin medaliile câștigate în expoziții internaționale (George Makșay), prin brandul longeviv, prin tradiția și profesionalismul german, prin finețea artei fotografice franceze, prin moda adusă de italieni ori prin  renumele câștigat executând portretele unor celebrități.

Un important merit al acestor profesioniști ai artei fotografice și cartografiei a fost acela de a păstra în memoria colectivă și povestea unor case elegante, precum vila Elisa, o minune arhitectonică din perioada „La Belle Epoque”, care a existat pe strada Mihai Bravu, pe la 1900, lângă actualul Teatru „Nae Leonard” și s-a risipit sub vremuri vitrege.

O fotografie cu o caleașcă oprită în fața reședinței familiei Stoicovici, casa cu donjon si cu o grădină minunată, lăudată de un ziar local din 1902, a salvat-o de uitare!

Istoria orașului a fost conservată în fotografiile păstrate în arhive. Celebrul Makșay  a surprins memorabil activitatea portuară, a realizat una dintre cele mai vechi imagini panoramice și a fotografiat Galațiul în timpul inundațiilor din 1897. Fotografiile lui George Makșay, cuprind „un adevărat inventar edilitar” și „vibrația socială a Galațiului anilor 1890-1940”, prin ele se pot reconstitui „fața trecută a orașului, estetica și funcționalitatea sa, eforturile de supraviețuire”, spune Mihaela Nistor.

Proiectul-concurs „e-galPatrimoniu. Să ne cunoaștem comunitatea!”, aflat în al doilea an de implementare, are o comunitate interesată de promovarea patrimoniului imobil gălățean în rândul elevilor. Aceasta s-a format prin activități precum atelierele de documentare despre istoria orașului, despre tehnica fotografiei artistice, printr-o campanie despre legislația cu privire la dreptul de autor și drepturile conexe, prin ateliere de  creație, cu contribuția partenerilor cu expertiză științifică și culturală - istoricul Valentin Bodea, de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați și artistul fotograf Teodora Codreanu, formator al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați și a profesorilor din școală implicați, care împărtășesc convingerea că fotografia e un privilegiu rar al popasului în cultură, al pătrunderii în fluxul memoriei colective a orașului și într-un teritoriu al jocului și al bucuriei de a contribui la conservarea frumosului.

În cadrul celor trei secțiuni ale concursului (Creații plastice, Fotografii artistice, Produse multimodale/ produse media) s-au înscris peste 150 de elevi, iar lucrările lor pot fi văzute pe website-ul https://egalpatrimoniu.weebly.com.

Citit 380 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Aprilie 2026 16:10

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro