Final de campionat cu Oțelul pe locul 9

Final de campionat cu Oțelul pe locul 9
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Gruparea gălățeană a încheiat ediția 2025-2026 cu un loc mai jos față de precedentele două sezoane, dar cu două locuri peste poziția pe care începuse partida din ultima rundă.

Oțelul pare că și-a regăsit în final de campionat liniștea în joc, pe care a mai arătat-o pe parcursul sezonului, la finalul anului 2025. După succesul cu Farul, scor 3-2 (după ce a condus cu 3-0), a venit o altă victorie de necontestat, 5-1, la Ploiești, cu Petrolul. Acea perioadă coincide cu prezența lui Pedro Nuno la mijlocul terenului, plus "underul" Denis Bordun - care s-a dovedit a fi, din nou, extrem de util echipei. Nu întâmplător, cei doi au fost și cei care au marcat primele două goluri de la Ploiești. Mai întâi, Bordun a șutat cu piciorul stâng, la colțul lung, fără nicio șansă pentru Bălbărău (și el gălățean la origine). Apoi, Pedro Nuno a majorat scorul la 2-0, cu o execuție de clasă din afara careului.

Pentru Oțelul a mai punctat până în pauză Luan Campos - care a suferit ulterior o comoție, fiind dus cu ambulanța la spital. Brazilianul se simte bine și este în afara oricărui pericol, deși la momentul accidentării băgase frica în colegii săi, după ce a căzut inconștient pe gazon.

Pe final, la scorul de 3-1, Oțelul a mai punctat de două ori, prin Cristi Neicu (la prima sa reușită în tricoul roș-alb-albastru) și Patrick - care a desăvârșit încă o evoluție foarte bună, ca multe altele din acest sezon.

Bucuros de această victorie s-a arătat și Stjepen Tomas, a cărui clauză de clasare a echipei între primele trei din play-out îi oferă garanția că poate continua la Galați ca antrenor și din sezonul viitor. ”Am fost pregătiți pentru acest meci, a fost important pentru noi să terminăm sezonul cu bine. În fotbal, mereu e ținut minte ultimul rezultat, ultima prestație. Am încheiat sezonul într-un mod bun, felicitări băieților. Am intrat pe teren cu agresivitate, am avut o mentalitate bună. Îmi place să îmi văd jucătorii așa, să fim agresivi, să câștigăm duelurile. Sper să putem face lucruri frumoase și în sezonul viitor. Oțelul Galați merită o mulțime de lucruri frumoase. Sper ca la anul echipa să fie mai bună”, a spus Tomas.

Petrolul s-a salvat oricum

În ciuda eșecului sever suferit în fața Oțelului, Petrolul s-a salvat de la barajul de retrogradare, după ce Farul n-a fost în stare să scoată măcar un egal acasă cu Metaloglobus.

Ultima etapă a programat patru meciuri, luni seară, de la aceeași oră. La toate exista miză deosebită, fie de evitarea barajului de retrogradare, fie de evitare a retrogradării directe. Rezultatele complete: Petrolul - Oțelul 1-5, Farul - Metaloglobus 0-1, FC Hermannstadt - FCSB 2-0, Unirea Slobozia - UTA 0-1. Se mai jucase, sâmbătă, FK Csikszereda - FC Botoșani 2-0.

Clasament final de play-out: 7. UTA 39 puncte, 8. FCSB 37 p, 9. Oțelul 35 p, 10. FC Botoșani 33 p, 11. FK Csikszereda 33 p, 12. Petrolul 25 p, 13. Farul 25 p, 14. FC Hermannstadt 25 p, 15. Unirea Slobozia 22 p, 16. Metaloglobus 16 puncte.

Echipele Farul şi FC Hermannstadt vor susţine meciurile barajului de menţinere/retrogradare, iar Slobozia şi Metaloglobus vor merge în Liga a II-a.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Citit 2040 ori Ultima modificare Marți, 19 Mai 2026 15:01

5 comentarii

  • postat de Eu
    Miercuri, 20 Mai 2026 14:41
    178.138.99.***
    Moraru să aducă portughezi, dar Sarghi să caute și în Liga 2 si să selecteze ce crede.V.Robu,D.Ghindovean,R.Jardea,Y.Stanciu,A.Aftanache,Ș.Stefanovici,C.Bucuroiu,M.Manea,V.Bogdan,R.Mălăele,F.Antonescu
    0
    0
  • postat de Jucați fotbal mereu nu doar cand aveti chef !
    Miercuri, 20 Mai 2026 11:55
    5.13.136.***
    Mercenari ! Acasa cu fcsb , jucătorii se făceau ca au uitat fotbalul au jucat ca niste amatori ,dădeau numai pase greșite, șuturi in copaci ,acum cand numai contează se dau mari zmei , rușine!
    1
    5
  • Miercuri, 20 Mai 2026 08:46
    86.124.201.***
    OLE OLE MULȚUMIM OȚELULE,,OLE OLE MULȚUMIM OȚELULE!!Să sperăm că Tomas va rămîne in continuare și stafful să lase interesele lor deoparte si să aducă 2-3 atacanți! HAI OȚELUL 26/27
    1
    10
  • postat de Cat despre otel, lau mancat nastase si clica p.s.dista…
    Marți, 19 Mai 2026 16:32
    172.225.225.***
    Putea fi, mult mai bine…va cam trecut glontul pe langa…dar bine ca sa terminat asa,maharii galatiului sauna banu si sa intareasca echipa cu adevarat, cat despre combinat, mai bine dunarea galati, cat
    28
    13
  • postat de trebuie sa fim si optimisti ca uritul, egoismul, invidia oricum ne inconjoara.
    Marți, 19 Mai 2026 16:21
    46.97.168.***
    este bine. sa vedem la anu ca noi traim periculos. eu visez sa vina ahmetov, sa puna pe roate combinatul, sa ajute orasul si OTELUL. e gresit sa visezi lucruri bune? nu cred...
    8
    50

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro