UPDATE ora 11,00: Din păcate, cu toate eforturile salvatorilor prezenți la fața locului, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare. În consecință, potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, a fost declarat decesul.
Un bărbat a fost surprins de un mal de pământ, în timp ce efectua lucrări la extinderea rețelei de canalizare, în localitatea Ghidigeni, din judeţul Galaţi.
Echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați au fost solicitate să intervină pentru salvarea lui.
Din primele informații, victima este inconștientă.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență: o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare, un container multirisc, un echipaj de prim ajutor, un elicopter SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean şi un echipaj SMURD.
„Echipajele operative acționează pentru extragerea victimei și acordarea primului ajutor calificat. Misiunea este în dinamică”, transmit salvatorii.

