Un spital din Galaţi îşi caută manager

Un spital din Galaţi îşi caută manager
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Potrivit unui anunţ publicat de Primăria municipiului Galaţi, a fost lansat un concurs pentru ocuparea funcţiei de manager – persoană fizică – la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”.

Conform prevederilor legale, managerul persoană fizică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic - cu experienţă, desigur - şi care să fi absolvit cu succes cursuri de perfecționare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății.

Candidaţii interesaţi vor putea vizita spitalul pe 24 iunie 2026, dimineaţa, sub îndrumarea directorului medical al unității. Vizita va fi necesară pentru întocmirea proiectului de management. La cererea candidaților, Spitalul va pune la dispoziție copii ale bugetului de venituri și cheltuieli aprobat, structura organizatorică aprobată și structura de personal ale unității sanitare, precum și orice alte documente sau informații necesare, cu excepția acelora care nu pot face obiectul divulgării în temeiul legii.

Înscrierile la concurs se fac la secretariatul spitalului din strada Traian nr. 290, până la data de 15 iulie 2026, ora 12:00. Concurenţii care îndeplinesc condiţiile eliminatorii legale vor susţine proiectul de management pe 22 iulie. Susținerea publică a proiectului de management va fi înregistrată video și audio conform prevederilor legale în vigoare.

În acest moment, potrivit informaţiilor publice, din Comitetul director al Spitalului fac parte: ec. Doina Zizi Sandu – manager, dr. Ionuţ Claudiu Vasile - director medical, medic primar psihiatru şi ec. Gabriela Tatiana Mitrea - director financiar contabil.

Citit 1938 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Iunie 2026 22:58

1 comentariu

  • postat de Adrian
    Sâmbătă, 13 Iunie 2026 17:29
    109.166.131.***
    Sper ca il cauta la psd ca ar fi pacat sa gaseasca doamne fereste vreun profesionist
    1
    8

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro