Taximetriştii gălăţeni protestează cerând majorarea tarifelor (UPDATE)

Taximetriştii gălăţeni protestează cerând majorarea tarifelor (UPDATE)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 50 de taximetrişti s-au adunat joi, la patinoar, pentru a protesta împotriva listei de fundamentare a tarifelor. Şoferii sunt revoltaţi de faptul că tariful de 1,39 de lei, pe care sunt obligaţi să îl practice, este foarte mic, în comparaţie cu cheltuielile pe care le au de suportat. Reprezentanţi ai firmelor de taximetrie au negociat cu unul al Primăriei, în sediul instituţiei, pentru a găsi soluţii.

„Având în vedere faptul că s-a scumpit carburantul, că microbuzele circulă şi la 5 dimineaţa şi la 12 noaptea, noi când mai facem bani? Toată regiunea Moldovei are un tarif de minimum 1,8 lei, Galaţiul merge cu 1,39. Avem un tarif de ruină! Mâine, maxitaxi stabileşte preţul biletului de doi lei, că s-a scumpit motorina, iar noi rămânem la fel. O să fie, pentru clienţi, mult mai rentabil să meargă cu taxiul”, ne spune, supărat, unul dintre taximetrişti. Adrian Cobzaru, un şofer prezent la protest, ne spune că momentan este o situaţie neclară pentru ei: „Aşteptăm să ne dea un verdict în privinţa fişei de fundamentare a tarifului. Reprezentanţii oficiali au spus să facem fişele cu 1,39, iar noi nu suntem de acord. În condiţiile în care avem foarte multe taxe de plătit: parcare, licenţă, cauciucuri, ITP, considerăm că cel real ajunge undeva la 2,60 de lei”.

Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, ne-a explicat că tarifele practicate de taximetrişti sunt stabilite prin negociere, între aceştia şi firmele sub brandul cărora îşi desfăşoară activitatea, conform hotărârii HCL 425/29 septembrie 2011 privind reglementarea activităţii de taximetrie.


 

Plimbarea cu taxiul, mai ieftină la Galaţi decât în alte oraşe

Nemulţumirile taximetriştilor privind tariful minimal pe care trebuie să îl practice par să fie fondate. Tariful de 1,39 de lei, stabilit pentru ei la Galaţi, este mult mai mic în comparaţie cu ale altor companii de taxi din ţară: Iaşi - RVR Taxi (1,8 lei), Unreal Taxi (1,6 lei), Braşov – ATI (1,49 lei), Constanţa – Săgeata (1,79), Ploieşti – Kontrax (1,58 lei), Sibiu – Star (1,5 lei), Brăila – Dan (1,49 lei).


Citit 4906 ori Ultima modificare Vineri, 13 Ianuarie 2012 01:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.