Herghelia de la Tuluceşti îşi deschide porţile, de la 1 februarie

Herghelia de la Tuluceşti îşi deschide porţile, de la 1 februarie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu mai ştiţi unde să mergeţi să vă plimbaţi copiii? Galaţiul nu oferă prea multe alternative de distracţie pentru micuţi? Iată una care-i va scoate din letargia în care au căzut de prea mult uitat la televizor sau de prea mult butonat pe calculator.

De pe 1 februarie, Herghelia de la Tuluceşti îşi va deschide porţile pentru vizitatorii mari şi mici. Aflată la numai 18 kilometri de Galaţi, pe drumul spre Bârlad (prin Cuca), herghelia este cel mai mare nucleu din lume a varietăţii Gidran - o rasă anglo-arabă.

Pe lângă armăsari şi iepe de patrimoniu, cu o valoare inestimabilă, veţi putea vedea şi exemplare ale altor rase: Lipitzani şi Huţul. Inginerul zootehnist Gabriel Serea, şeful hergheliei, promite că din luna aprilie vor fi aduşi şi câţiva ponei de la Rădăuţi. Astfel, micii vizitatori se vor putea plimba călare pe ponei sau cu trăsurica trasă de ponei.

Preţurile stabilite de Romsilva (societatea în subordinea căreia se află herghelia) sunt în euro, dar nu sunt foarte mari. Vizitarea pentru o singură persoană costă 1,5 euro. Pentru grupuri mai mari de 5 persoane se va plăti doar 1 euro.

Programul de vizitare va fi 11.00 - 14.00, de luni până vineri şi 10.00-16.00 sâmbăta. O plimbare călare pe cal costă 6 euro pentru 30 de minute şi se poate face de luni până duminică, între 10.00 şi 14.00.

Cei care vor să înceapă un curs de călărie pot face acest lucru între orele 11.00-14.00 de luni până vineri şi sâmbăta între 10.00-14.00, contra a 10 euro pe oră. Nu uitaţi să luaţi o cutie cu zahăr cubic, nişte morcovi sau mere. Cu siguranţă că vă veţi face astfel nişte prieteni pe viaţă.

Doritorii trebuie să se programeze măcar cu o zi înainte, la telefoanele 0730653398 sau 0740141731.

Citit 1742 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.