Un gălăţean a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist. Totul s-a petrecut după ce respectivul a încercat să cumpere bunăvoinţa unui om al legii, în speranţa că va fi ajutat să scape de un dosar penal. Planul său nu a dat însă roade, el riscând să îşi petreacă acum ani buni după gratii, pentru dare de mită.
Reprezentanţii Serviciul Teritorial pentru Anticorupţie al judeţului Galaţi au comunicat faptul că, în urma unei acţiuni de flagrant, un gălăţean a fost prins în timp ce încerca să ofere mită unui poliţist pentru ca acesta să influenţeze soluţionarea într-un dosar penal.
"Flagrantul a fost organizat în 30 ianuarie, după ce un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Galaţi că V.N., din judeţul Galaţi, i-a propus să îi ofere 1.000 de euro pentru a soluţiona favorabil un dosar penal. Sub coordonarea unui procuror şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul forţelor speciale s-a realizat flagrantul, imediat după ce persoana respectivă oferise poliţistului suma de 2000 lei", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Învinuitul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată, care a şi dispus arestarea lui preventivă pe o durată de 30 de zile.