Trei gălăţeni reţinuţi pentru trafic de droguri de mare risc (VIDEO)

Trei gălăţeni reţinuţi pentru trafic de droguri de mare risc (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi au emis mandate de reţinere pentru 24 de ore pe numele inculpaţilor Ovidiu Ilaşc, de 38 de ani, Ilaşc Adrian, de 29 de ani, şi Cosmin-Radu Ciobotaru, de 19 de ani, toţi din municipiul Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

Inculpaţii au fost depistaţi în flagrant delict, miercuri, în timp ce încercau să comercializeze cantitatea de un kilogram de JWH - 018, drog de mare risc. Substanţa pe care gălăţenii încercau să o comercializeze are aceleaşi efecte ca şi cocaina, dar este un drog sintetic, de aceea şi gradul mare de risc. Conform anchetei procurorilor, drogurile proveneau din Italia şi erau aduse de Ovidiu Ilaşc pentru comercializarea către consumatori, în cluburile de noapte de pe raza municipiului Galaţi.

Anchetatorii au făcut şi percheziţii la domiciliile celor trei, de unde au ridicat 250 de grame din acelaşi drog. Cei trei au reuşit în perioada februarie - iulie 2012 să comercializeze droguri pe raza municipiului Galaţi.

Procurorii DIICOT au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile, instanţa urmând să se pronunţe în cursul zilei de joi. Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către D.O.S. – I.G.P.R.

Citit 4122 ori Ultima modificare Joi, 19 Iulie 2012 15:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.