Contrabanda de cartier, în vizorul Poliţiei! Micii traficanţi au umplut pieţele oraşului
Foto: Foto: Sorin Pană

Contrabanda de cartier, în vizorul Poliţiei! Micii traficanţi au umplut pieţele oraşului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Numărul faptelor de contrabandă constatate în prima jumătate a acestui an a crescut cu 71% faţă de perioada similară a lui 2011

Semestru de foc pentru poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Galaţi! Chiar dacă în primele şase luni ale acestui an în judeţul nostru nu au fost destructurate mari reţele de contrabandişti şi nici nu au fost confiscate cantităţi importante la mărfuri cu regim special, dosarele oamenilor de la Economic s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Micul trafic de ţigări, cu o creştere de 71 la sută, delapidările (+59 la sută), încălcarea legii privind ocrotirea proprietăţii intelectuale (+20 la sută) sau spălarea de bani sunt doar câteva dintre situaţiile a căror constatare a atras după sine tăvălugul urmăririi penale.

68 de contrabandişti depistaţi

Poliţia Galaţi a alocat, pentru primul semestru al anului în curs, un număr de şase poliţişti care au avut ca sarcină "supravegherea" celor care fac comerţ ilegal cu ţigări în pieţele din oraş şi nu numai. "Este adevărat că în prima jumătate a anului nu am mai avut mari capturi sau mari dosare de contrabandă, dar au fost multe acţiuni, care au necesitat multă muncă, soldate cu constatarea a 70 de infracţiuni de contrabandă. Astfel se explică creşterea cu 71% faţă de rezultatele înregistrate anul trecut, în aceeaşi perioadă", explică cms. Dănuţ Lefter, şeful IPJ Galaţi. 68 de persoane au fost puse sub învinuire pentru astfel de fapte, cinci dintre acestea fiind cetăţeni străini. Ei sunt acuzaţi că au pricinuit un prejudiciu bugetului de stat de 3.927 mii lei, din care poliţiştii au reuşit recuperarea sumei de 274,5 mii lei.

Evaziunea, în declin

Chiar dacă faptele de evaziune fiscală rămân la o cotă îngrijorătoare, în statistica poliţiştilor s-a înregistrat o foarte mică scădere. 363 de infracţiuni au fost constatate în primele şase luni ale anului, faţă de 364 înregistrate în primele şase luni ale lui 2011. "Pentru prevenirea fenomenului evazionist au fost organizate 73 de acţiuni, la 32 dintre acestea fiind atrase forţe din cadrul Gărzii Financiare Galaţi. Prejudiciul reclamat în cauzele instrumentate la nivelul SIF se ridică la suma de 31.590.370 lei, fiind recuperată suma de 2.718.050 lei", completează şeful IPJ Galaţi.

Citit 3490 ori Ultima modificare Luni, 06 August 2012 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.