AEP a virat la bugetul de stat 610.000 lei, depozite ale partidelor care nu obţinut 2% din voturi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autoritatea Electorală Permanentă a virat la bugetul de stat 610.000 lei, depozitele constituite de către partidele politice care nu au obţinut un număr de voturi egal cu 2% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, se precizează într-un comunicat al Autorităţii remis, miercuri, MEDIAFAX.

Potrivit AEP, depozitele aparţin următoarele formaţiuni politice: Partidului Verde Ecologist (295.000 lei ), Partidul Popular Protecţiei Sociale (217.000 lei), Partidul Democrat Creștin (15.000 lei) Partidul Socialist (5.000 lei) Partidul României Europene (2.500 lei).

La aceasta se adaugă depozitele celor 30 candidaţilor independenţi (75.000 lei) care nu au obţinut cel puţin 20% din voturile valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat, se mai arată în comunicatul Autorităţii.

Instituţia precizează că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi

completările ulterioare, la depunerea candidaturii, competitorii electorali aveau obligaţia să facă dovada constituirii unui depozit, în contul Autorităţii Electorale Permanente, cu valoare de cinci salarii minime brute pe ţară pentru fiecare candidat.

Partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale precum şi candidaţilor independenţi care au îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (7) le-au fost restituite depozitele constituite la depunerea candidaturilor.

Citit 1061 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.