Distracţia de la club s-a încheiat pe patul de spital pentru cinci persoane din Frumuşiţa

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru cinci persoane din Frumuşiţa, distracţia de la discotecă s-a încheiat la spital. Cei cinci au vrut să se distreze în satul vecin, aşa că au ajuns la discoteca din Şiviţa. Cum la astfel de activităţi alcoolul este principalul responsabil pentru voia bună, şi cei cinci localnici din Frumuşiţa s-au aghezmuit bine. Şi, când Bachus şi-a intrat serios în rol, la orizont a apărut şi o fată. Petrecăreţii au zărit-o şi au încercat să o atragă, cu voie sau nu, în gaşca lor. Fata însă era însoţită de alţi băieţi, din Şiviţa, care i-au luat apărarea, aşa că distracţia a degenerat în scandal. Ameţiţi bine de alcool, băieţii din Frumuşiţa nu au reuşit să le ţină prea bine piept rivalilor din satul vecin, astfel că distracţia lor s-a terminat la Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”. „Au ajuns la spital cinci persoane bătute. Toţi erau băuţi. Aveau mai multe contuzii, iar unii dintre ei aveau capul spart. Au primit îngrijiri medicale şi sunt în afara oricărui pericol”, ne-a declarat doctorul Mihai Polinschi, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Dar „distracţia” nu s-a terminat nici după transportul victimelor la spital. Pe fir a intrat şi poliţia, care anchetează acum cazul, pentru a stabili gradul de vinovăţie pentru fiecare participant la scandal. „Poliţiştii s-au sesizat în urma scandalului de la Şiviţa. Trei persoane au rămas internate în spital şi au fost audiate de poliţişti. Ulterior s-a mers la faţa locului pentru continuarea cercertărilor. Poliţiştii vor ancheta cazul pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut bătaia”, ne-a declarat Cristina Tatulici, purtătoare de cuvânt de la IPJ Galaţi.

Citit 2875 ori Ultima modificare Duminică, 30 Septembrie 2012 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.