Hoţii au adus viaductul în ultimul hal. Podul spre combinat se degradează pe zi ce trece (GALERIE FOTO)
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Hoţii au adus viaductul în ultimul hal. Podul spre combinat se degradează pe zi ce trece (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Au ajuns să fure până şi gardul de protecţie din fier


Cufundat în beznă de câteva luni, viaductul care leagă municipiul Galaţi de platforma siderurgică ArcelorMittal a devenit ţinta predilectă a hoţilor de cupru şi de fier vechi care acţionează şi în combinat şi care îşi au cuibul la doi paşi, pe strada Garofiţei, binecunoscută poliţiştilor şi jandarmilor. Primăria, cea care deţine podul, a anunţat încă din octombrie 2012 că a pus deoparte 1,2 milioane de lei ca să-l repare, dar va mai avea, oare, ce repara până la primăvară, atunci când ar trebui să înceapă lucrările? Nu de alta, dar starea podului se înrăutăţeşte vizibil pe zi ce trece, hoţii ajungând să fure la adăpostul întunericului chiar şi bucăţi din parapetul metalic menit să blocheze un plonjon accidental al maşinilor în hăul de zeci de metri aflat dedesubt. Cel puţin două astfel de goluri au apărut până acum în gardul de protecţie şi numai un miracol a împiedicat producerea unei tragedii. „La ultima ninsoare, o maşină era cât pe ce să cadă de pe viaduct printr-o gaură făcută de hoţi în parapet”, a spus liderul Sindicatului Liber al Siderurgiştilor din combinat, Ilinca Diaconu.

Pentru că podul este tranzitat mai ales de salariaţii ArcelorMittal Galaţi, compania a cârpit gardul, ca soluţie de avarie până la reparaţiile promise de Primărie. Astfel, combinatul a acoperit golurile din gard cu plasă de protecţie din metal, iar acum studiază posibilitatea întăririi acesteia, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu.

Refacerea reţelei de iluminat de pe pod e prioritară

Furturile de materiale de pe viaduct s-au intensificat în toamna anului trecut, după ce compania siderurgică a blindat cu grilaje şi cu senzori de mişcare mai multe tuneluri subterane prin care hoţii de metale intrau pe platforma siderurgică, spun surse din interiorul combinatului. Hoţii au primit şi o nesperată mână de ajutor de la Primărie, care a uitat să înlocuiască becurile arse, oferindu-le un „cadru intim” de operare. Prost iluminat şi nepăzit, podul a rămas mai întâi fără cablurile din cupru care alimentau cu energie reţeaua de iluminat. A urmat parapetul superior din fier, menit să protejeze pietonii şi bicicliştii, şi acum a venit rândul parapetului inferior.

E lesne de înţeles, aşadar, că refacerea reţelei de iluminat de pe viaduct este prioritară. O recunoaşte şi purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, care spune că operaţiunea trebuie să înceapă „cât mai curând posibil”. Startul acesteia ar putea fi întârziat, însă, de complicatele proceduri de achiziţie publică ce trebuie urmate pentru cumpărarea materialelor cu care va fi completată reţeaua vandalizată.

Farurile maşinilor de poliţie ţin loc de becuri

Până când problema lipsei iluminatului pe viaduct va fi rezolvată, echipele Poliţiei Locale ar trebui să patruleze pe pod de după-amiază până dimineaţă, ca să împiedice noi furturi. Aceasta este soluţia provizorie găsită de Primărie, în urma numeroaselor sesizări primite de la ArcelorMittal Galaţi şi a şedinţelor de lucru cu reprezentanţii companiei.

Poliţiştii nu stau, însă, de strajă pe viaduct toată noaptea deoarece trebuie să acopere şi zona de case din acea parte a oraşului. „Avem patrule în vestul oraşului, care trec şi pe viaduct”, a declarat, ieri, şeful Poliţiei Locale, Cristian Gâscă.

În aceste condiţii, nu este exclus ca furturile de materiale să continue şi podul să se degradeze din ce în ce mai tare.

Citit 6033 ori Ultima modificare Marți, 15 Ianuarie 2013 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.