Conflict de muncă în Combinat: Negocierile salariale s-au încheiat fără un acord

Conflict de muncă în Combinat: Negocierile salariale s-au încheiat fără un acord
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Bonusul de 2 la sută promis de patronat pentru ianuarie este pierdut”


Tensiunea creşte pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi, în lipsa unui contract colectiv de muncă. Cel vechi a expirat pe 20 ianuarie, iar cel nou, pe marginea căruia patronatul şi liderii sindicali poartă negocieri de două luni, nu a fost semnat încă. Capitolul salarizare este cel mai disputat, sindicaliştii cerând indexarea salariilor de bază, iar patronatul afirmând că nu poate oferi decât bonusuri după patru ani consecutivi în care unitatea a avut pierderi.

Pe acest fond, peste 100 de muncitori de la Oţelărie au susţinut un protest, joi dimineaţă, spărgând câteva geamuri la turnul administrativ şi mergând apoi la Resurse Umane, pentru a o lua la întrebări pe Mihaela Crăciun, şefa comisiei patronale de negociere a contractului colectiv de muncă.

Protestul s-a stins după câteva ore, dar ziua nu s-a încheiat cu bine. După-amiază, după o nouă rundă de negocieri cu patronatul, reprezentanţii salariaţilor au anunţat că deschid conflictul de muncă, întrucât tot nu au ajuns la un acord. „Administraţia şi-a menţinut oferta, care include cele trei bonusuri: 2 la sută din salariul anual în ianuarie, 2 la sută în iulie, ambele necondiţionate, şi 1,5 la sută în decembrie, condiţionat de profit. La rândul nostru, ne-am menţinut revendicările: indexarea salariilor cu 7 la sută, majorarea primelor anuale la 200 de lei şi a primei de vacanţă la 500 de lei, menţinerea salariului minim pe unitate cu 50 de lei peste salariul minim pe economie şi - o cerere nouă - personalul care lucrează în schimburi să fie plătit conform graficului de tură continuă (plata cu spor de 100 la sută a orelor lucrate peste norma lunii), toate aplicate retroactiv de la 1 ianuarie. În aceste condiţii, începem demersurile legale pentru declanşarea conflictului de muncă şi vom consulta în permanenţă angajaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al reprezentanţilor salariaţilor, Vasile Crişan.

Asta înseamnă că părţile - patronatul şi liderii sindicali - se vor reaşeza la masa trativelor doar în prezenţa unui reprezentant al Ministerului Muncii, care va încerca să concilieze conflictul. Pregătirea şedinţei de conciliere durează, de regulă, o săptămână.

Până la depăşirea stării conflictuale şi semnarea noului contract colectiv de muncă, niciuna dintre prevederile negociate până acum nu se aplică în unitate. Asta înseamnă că primul dintre cele trei bonusuri propuse de patronat, programat pentru luna ianuarie, nu va fi acordat. Au spus-o, joi seară, la finalul tratativelor, reprezentanţii administraţiei ArcelorMittal Galaţi, citaţi de liderii sindicali.

Citit 3772 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2013 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.