De-a râsu-plânsu': A fost tâlhărit de aurul pe care-l furase!

De-a râsu-plânsu': A fost tâlhărit de aurul pe care-l furase!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un tânăr preocupat de câştigurile uşoare a ajuns să fure din casa propriei mame, dar ce a urmat pare rupt dintr-un film de comedie, iar dacă finalul nu ar fi unul cu gratii, probabil ar râde şi cei implicaţi.

Marius Gabriel Ghiassi a comis mai multe furturi, dar a fost el însuşi tras în piept de prietenii prietenilor, după care cu toţii au ajuns pe mâna anchetatorilor. De câte ori rămânea în pană de bani, Ghiassi mergea la mama lui, care-i dădea bijuterii din aur pe care el le amaneta sau le vindea. Într-una din zile, ştiind că locuinţa va rămâne liberă prin plecarea mamei şi a concubinului ei, Ghiassi şi-a propus să-i fure acesteia bijuteriile din aur, ştiind că avea o cantitate considerabilă. Pentru asta l-a cooptat pe amicul său Alexandru Liviu Caranfil. Împreună, noaptea, au urcat pe acoperişul blocului vecin, au sărit pe cel unde locuia femeia, au legat o funie groasă de o gură de aerisire, iar Ghiassi a coborât până la fereastra băii apartamentului, a intrat în casă, a luat punga cu bijuterii din geanta în care erau ţinute şi dus a fost.

Prietenii prietenilor

După această adevărată aventură, băieţii au mers acasă, au constatat că sunt 300 de grame de bijuterii din aur, după care au început să le vândă la casele de amanet. Afacerea au făcut-o prin interpuşi, evitând astfel să apară în evidenţele magazinelor. Pentru a scăpa cât mai repede de cele 300 de grame de aur, Caranfil şi-a contactat un amic, Petru Siminel, un fost iubit de-al surorii sale. Acesta din urmă a fost de acord cu propunerea de a vinde aurul, dar în minte i-a încolţit un plan diabolic, în care avea să-l atragă pe un alt individ, Marian Roşca, angajat al unei firme de pază şi amic cu el. Siminel i-a spus lui Roşca faptul că se va întâlni cu Caranfil, undeva pe strada Arcaşilor, sub pretextul că-i găsise client la aur. Roşca a primit o cagulă şi un spry paralizant, pe care urma să-l folosească pe Caranfil, în momentul în care acesta venea cu aurul. Bărbatul avea să le mărturisească mai târziu anchetatorilor că a făcut asta pentru 3.000 de lei, bani de care avea nevoie disperată pentru că urma să fie evacuat din casă.

Cel tâlhărit a realizat că fusese victima unei înscenări, pentru că nu mulţi ştiau de acea întâlnire, astfel că lucrurile s-au precipitat. Caranfil i-a înapoiat aurul, dar, între timp, proprietarii de drept făcuseră plângere penală, iar primul pe care l-au bănuit a fost cel care le călca pragul zi de zi, Ghiassi. Deşi nu s-au constituit părţi civile în procesul ce tocmai s-a finalizat la Judecătorie, mama lui Ghiassi şi concubinul ei au cerut să fie pedepsit pentru ceea ce a făcut.

Condamnări pentru toată lumea

Ghiassi a mai comis şi alte furturi: a spart un apartament de unde a luat aparatură electronică, dar şi firma unde lucra iubita lui, de unde a luat bani. Pentru toate astea, Judecătoria i-a dat lui Ghiassi trei ani şi opt luni de puşcărie, lui Caranfil, „tâlhăritul”, un an şi jumătate cu suspendare, lui Petru Siminel, patru ani de puşcărie, la care s-a adăugat o condamnare anterioară de un an şi jumătate, alegându-se astfel cu cinci ani şi jumătate de închisoare, iar lui Marian Roşca patru ani, dar cu suspendare. Într-unul dintre furturile comise de Ghiassi a fost cooptat şi un minor, care s-a ales cu un an cu suspendare. Pentru că încă mai există cale de atac, toţi cei care au fost condamnaţi la puşcărie vor rămâne deocamdată liberi.

Citit 2554 ori Ultima modificare Duminică, 14 Iulie 2013 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.