Panică într-un bloc de pe strada Brăilei din Micro 20. Un scurtcircuit la panoul electric a provocat un incendiu, care a necesitat atât intervenţia pompierilor, cât şi pe cea a echipajelor medicale. În urma intervenţiei, doi adolescenţi de 15 ani au fost salvaţi cu ajutorul scării speciale. „Incendiul a izbucnit de la panoul electric. A luat foc însă şi o canapea, care a produs un fum foarte gros. Adolescenţii nu au mai putut ieşi din camera în care se aflau, motiv pentru care s-a apelat la scară. Cei doi au fost transportaţi la spital, pentru că au suferit o uşoară intoxicaţie cu fum şi au făcut un atac de panică. Pompierii au reuşit să salveze şi pisica familiei, blocată şi ea în apartament”, ne-a explicat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Panică în Micro 20. Doi adolescenţi, salvaţi din apartamentul plin cu fum Scris de Teodora Miron


Mai multe din această categorie: